Anglia: Titlul nu poate scăpa lui FC Liverpool

0
649

Alexander Ceferin, preşedintele UEFA a afirmat că nu vede cum Liverpool, instalată în fruntea clasamentului Premier League, cu 25 de puncte avans faţă de Manchester City, ar putea fi privată de titlul de campioană, dacă sezonul va fi oprit din cauza coronavirusului. „Roşii” n-au mai cucerit titlul din 1990. „Este imposibil ca Liverpool să termine fără titlu. Dacă meciurile se vor juca, atunci va câştiga, aproape cu siguranţă (…) În cazul în care meciurile rămase nu se vor mai disputa, noi trebuie să găsim o modalitate, un criteriu, pentru desemnarea câştigătoarei”, a explicat preşedintele UEFA pentru cotidianul sloven „Ekipa”. UEFA nu s-a pronunţat asupra unui eventual calendar de reluare a sezonului, dar lucrează la mai multe scenarii.