Grupul militar numit Armata Naţională Libiană (ANL), sub comanda mareşalului Khalifa Haftar, şi-a continuat operaţiunile în cursul zilei de sâmbătă. Potrivit Al-Jazzera, forţele guvernamentale au lansat raiduri aeriene împotriva trupelor mareşalului, care ar fi ocupat fostul aeroport internaţinoal aflat la 30 de km de Tripoli, fără a-şi putea conserva poziţiile, potrivit guvernului de la Tripoli. Confruntări ar fi avut loc în trei suburbii ale Capitalei ţării. Khalifa Haftar conduce 25.000 de oameni, dar Misrata (fieful revoluţionar), situat la 200 de km Est de Tripoli, contează pe 20.000 de oameni, care ar putea să îl susţină. Reunit de urgenţă, vineri, Consiliul de Securitate al ONU a cerut Armatei Naţionale Libiene, condusă de Khalifa Haftar, să întrerupă toate mişcările militare. Antonio Guterrez, secretarul general al ONU, care a efectuat o vizită de trei zile în Libia, l-a întâlnit, vineri, pe Khalifa Haftar, acesta refuzând să stopeze ofensiva militară. Reamintim că guvernul de uniune naţională (GNA) aflat la Tripoli este recunoscut de comunitatea internaţională. Interesant este că unul din batalioanele trupelor de elită ale ANL este condus de unul de fii lui Khalifa Haftar. În luna februarie a.c., omul forte din Est, Khalifa Haftar s-a întâlnit la Abu Dhabi cu rivalul său Fayez al Sarraj, şeful guvernului de uniune naţională (GNA) de la Tripoli, recunoscut de comunitatea internaţională, convenind asupra organizării de alegeri, înainte de finele anului, pentru formarea unui guvern în care mareşalul să fie reprezentat.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord