25 de ani de la ororile din Rwanda!

0
589
La 7 aprilie 1994, după ce preşedintele Rwandei, Juvenal Habyarimana, un hutu, a murit într-un accident aviatic cu o zi înainte, când avionul său Falcon a fost doborât de o rachetă de origine necunoscută, hutuţii au început să îi masacreze pe tutsiţi. Genocidul a făcut 800.000 de morţi. Rwanda marchează astăzi a 25 aniversare a genocidului, un traumatism care nu s-a mai vindecat, pe tot cuprinsul ţării fiind decretată zi de doliu. Acompaniat de mulţi invitaţi, majoritatea africani, şeful statului rwandez, Paul Kagame, va marca astăzi evenimentul, anunţat fiind un discurs în cadrul unei ceremonii pe stadionul Amahoro (Pace). Mulţi politicieni, dar şi jurnalişti au considerat şi consideră în continuare că preşedintele francez Francois Mitterrand şi prim-ministrul din epocă Edouard Balladur, au reacţionat cu întârziere, neaprobând în Consiliul de Securitate solicitarea comandatului forţelor ONU, generalul canadian Romeo Dallaire, de a i se pune la dispoziţie 6.000 de soldaţi pentru a opri genocidul. Datorat unui „rasism” insinuat în societatea rwandeză, după colonizarea de către germani şi belgieni. Misiunea franceză de menţinere a păcii, operaţiunea „Turquoise” nu a reuşit să oprească tragedia şi se afirmă că neinstituindu-se o zonă tampon li s-a permis ucigaşilor hutu să fugă. Masacrele perpetuate de forţele armate rwandeze (FAR) şi miliţiile hutu, dar şi de numeroşi civili hutu, exaltaţi de propaganda anti-tutsi, au început chiar pe 7 aprilie, imediat după asasinarea preşedintelui Juvenal Habyarimana. Carnagiul a luat sfârşit la 4 iulie, după intrarea în Kigali a rebelilor tutsi din frontul patriotic rwandez (FPR) condus de Paul Kagame. În Franţa, preşedintele Emmanuel Macron a dispus constituirea unui grup de istorici care să aibă acces la documentele secretizate, pentru a se face deplină lumină în această tragedie.