Jurnalistul Dan Tomozei a prezentat câteva elemente despre actuala vizită a preşedintelui chinez Xi Jinping în SUA. Subliniind puternica relaţie economică dintre cele două mari puteri ale lumii, jurnalistul consideră că vor fi discutate probleme sensibile actuale. Redăm mai jos comentariul lui Dan Tomozei publicat în urmă cu puţin timp în urmă.
“După o escală în Finlanda, preşedintele Chinei, Xi Jinping, a ajuns joi în Statele Unite ale Americii, unde va fi marcată prima întâlnire faţă în faţă cu preşedintele Donald Trump. Vor fi abordate teme economice şi politice globale, însă de departe cele mai sensibile şi aşteptate sunt concluziile dialogurilor care vor viza prezenţa militară americană în zona de proximitate a Chinei: Marea Chinei de Sud şi Coreea de Sud. (Foto: China Daily)
Conform protocolului agreat de cei doi lideri, discuţiile sunt derulate în statul Florida, la Mar-a-Lago, o proprietate a preşedintelui Trump considerată “Casa Albă a Sudului”, unde va fi organizat şi o recepţie oficială în onoarea familiei prezidenţiale chineze, Xi Jinping fiind însoţit în această vizită de soţie, Peng Liyuan, care are un program aparte împreună cu Melania Trump.
Potrivit viceministrului chinez de Externe, Zheng Zeguang, întâlnirea liderilor american şi chinez “va fi de mare importanţă pentru poziţionarea relaţiei bilaterale într-o nouă eră, pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale într-un mod sănătos şi stabil marcând un nou punct de start, pentru promovarea păcii, stabilităţii şi prosperităţii în regiunea Asia-Pacific şi la nivel global”, a declarat Zheng.
De partea cealaltă, Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a anunţat înaintea vizitei că preşedintele Trump vede prima întâlnire cu Xi Jinpng ca pe o oportunitate “de a dezvolta o relaţie personală”.
Dacă este să privim scurta istorie a dialogurilor telefonice dintre cei doi lideri, se poate consemna intenţia declarată de a dezvolta o relaţia constructivă SUA-China, în ciuda poziţionărilor americane în plan diplomatic, economic şi militar care deranjează partea chineză. Amplasarea sistemului antirachetă THAAD în Coreea de Sud, rezervele privind prezenţa Chinei în Organizaţia Mondială a Comerţului şi de dată recentă anunţul privind o posibilă rezolvare americană “pe cont propriu” a problemei Nord Coreene, sunt doar o parte dintre temele sensibile care în mod cert vor fi abordate de cei doi lideri.
Pe de altă parte, nu trebuie scăpată din vedere relaţia economică dintre SUA şi China, o relaţie de interdependenţă, cu o evoluţie spectaculoasă începând din 1979, când au fost stabilite relaţiile diplomatice bilaterale.
În prezent, China este cel mai mare partener comercial al SUA, cu un volum al schimburilor de 519,6 miliarde USD în 2016, faţă de 2,5 miliarde în 1979″.
Dan Tomozei este din octombrie 2010 expert al secţiei române a Radio China Internaţional. În anul 2012, în România, a lansat volumul Descoperind China – Beijing. În anul 2013, la Bucureşti, Sibiu, Chişinău şi Shanghai a lansat volumul Dialoguri la Beijing , dedicat relaţiilor româno‑moldo‑chineze. În 2014 a lansat, în România, volumul Diplomaţia Panda, prima ediţie. În 2016 a lansat Volumul “Statul în secolul XXI – Modelul chinez”, apărut la Grupul Editorial Corint, autor Dan Tomozei, a fost prezentat vineri la Institutul de Economie Mondială (IEM) parte a Institutului Naţional de Cercetări Economice al Academiei Române, în cadrul unei conferinţe având ca temă realităţile şi perspectivele culturii, societăţii şi economiei chineze.