Premierul Sorin Grindeanu va vizita astăzi uzina Ford de la Craiova. Compania va angaja 976 de operatori de bază şi calificaţi în vederea sprijinirii producţiei viitoarei generaţii a SUV-ului de clasă mică Ford EcoSport. Actualul număr de angajaţi de la Craiova – atât în zona de asamblare a vehiculelor, cât şi în cea de producţie a motoarelor – este de 2715 persoane. Începând cu anul 2008, Ford a investit peste 1.2 miliarde de euro în operaţiunile sale de producţie din România. Transformarea Uzinei de Asamblare a Vehiculelor din Craiova a început în iarna trecută şi include instalarea a 220 de roboţi pentru a îmbunătăţi eficienţa şi calitatea. Modelul EcoSport produs la Craiova va fi vândut pe pieţele din întreaga Europă – cu excepţia Rusiei – iar producţia începe în această toamnă.
Este o primă vizită pe care prim-ministrul ţării o efectuează la fabrica din Bănie, unde va avea o întrevedere cu Steven Armstrong, Vicepreşedinte şi Director Operaţional Ford Europa, precum şi cu Andrew McCall, Vicepreşedinte Relaţii Guvernamentale Ford Europa. Sorin Grindeanu va vizita una din secţii şi va fi condus prin fabrică de către conducerea companiei, respective, de John Oldham, Preşedinte Ford România.
Compania va angaja 976 de operatori de bază şi calificaţi
Ford România a confirmat ieri faptul că a demarat procesul de recrutare a 976 de persoane care vor sprijini producţia viitoarei generaţii a SUV-ului de clasă mică EcoSport, care va demara în această toamnă. În atentia Ford România se află operatori de bază şi calificaţi care se vor alătura actualilor 2715 angajaţi ce lucrează în zonele de producţie vehicule şi motoare. “Ne bucurăm să putem anunţa astăzi că adăugăm aproape 1000 de noi locuri de muncă la uzina de producţie de ultimă generaţie pe care o deţinem la Craiova, aducând astfel numărul total de angajaţi la peste 3650. Noile posturi merg în paralel cu transformarea uzinei noastre, operaţiune care a debutat în cursul iernii trecute cu scopul de a sprijini producţia viitorului Ford EcoSport”, a declarat John Oldham, Preşedintele Ford România.
Program de formare specific
Procesul de recrutare a celor 976 de noi angajaţi se va derula prin intermediul agenţiei de recrutare de personal, Manpower, acolo unde un grup dedicat este coordonat de echipa de Resurse Umane de la Ford România. “Procesul de selecţie a noilor angajaţi a început în luna aprilie şi se va derula până la finalul lunii iulie. Din luna august, ne vom bucura să -i putem primi deja pe noii noştri angajaţi, iar acestia vor începe un program de formare specific pentru a înţelege Sistemul Global de Producţie Ford, precum şi rolurile pe care le vor avea în pregătirea lansării viitorului EcoSport”, spune Marina Babară, Directorul departamentului de Resurse Umane al Ford România.
Adaptarea producţiei viitorului Ford EcoSport se ridică până la 200 de milioane de euro
Uzina de Asamblare a Vehiculelor din Craiova este o parte importantă a tezaurului de producţie pe care Ford îl deţine în Europa, iar investiţia în adaptarea producţiei viitorului Ford EcoSport se ridică până la 200 de milioane de euro. În acest moment, Ford EcoSport este produs şi exportat din India. Trei zone-cheie ale Uzinei de Asamblare a Vehiculelor din Craiova au fost semnificativ îmbunătăţite, iar 220 de roboţi noi vor creşte eficienţa şi calitatea în secţiile de Vopsitorie, Montaj General şi Caroserie. Din 2008, anul achiziţiei uzinei din Craiova, Ford a investit peste 1,2 miliarde de euro în operaţiunile de producţie pe care le deţine în România. La Craiova sunt produse în acest moment atât polivalentul Ford B-MAX, cât şi motorul 1.0 EcoBoost, singurul motor care a reuşit să câştige premiul Motorul Internaţional al Anului (International Engine of the Year) pentru trei ani consecutivi.
Versiunea EcoSport produsă la Craiova va fi vândută în toată Europa
Ford va analiza în continuare oportunităţile de a construi noi produse la Craiova pentru a folosi în întregime capacitatea de producţie şi tehnologia existentă, în timp ce derulează discuţii productive cu Guvernul României în vederea îmbunătăţirii infrastructurii şi a logisticii pentru a menţine competitivitatea globală a uzinei Ford Craiova. Versiunea EcoSport produsă la Craiova va fi vândută în toată Europa – cu excepţia Rusiei – în timp ce fabrica Ford din Chennai va continua să producă versiunile EcoSport dedicate Indiei şi celorlalte pieţe de export la nivel mondial. În 2016, vânzările de SUV-uri Ford au crescut în Europa cu mai mult de 30%, în timp ce vânzările modelului EcoSport au urcat cu mai mult de 40% şi vor continua pe un trend crescător pe parcursul anului 2017.