Gabriel Leş, ministrul Apărării, invitat la Senat pentru discuţii privind ”Steaua Bucureşti”

0
297

Ministrul Apărării şi şeful Statului Major General, Gabriel Leş şi Nicolae Ciucă, au fost invitaţi, marţi, la Comisia de Apărare din Senat pentru discuţii cu privire la echipa de fotbal şi marca Steaua.

Gabriel Les”Problemele secţiei de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei „STEAUA BUCUREŞTI” ajung pe agenda Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat. Preşedintele acestei Comisii, senatorul PNL Iulian Dumitrescu, i-a invitat la şedinţa de marţi, 11 aprilie a.c., ora 12.00, pe ministrul apărării naţionale, Gabriel-Beniamin Leş, precum şi pe şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, pentru discuţii cu privire la echipa de fotbal şi marca Steaua”, se arată într-un comunicat de presă.

            În ianuarie, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel-Beniamin Leş, a anunţat că a cerut Corpului de Control să demareze verificări cu privire la modul în care a fost gestionată situaţia generată de revenirea în patrimoniul Clubului Sportiv al Armatei a mărcii „Steaua Bucureşti”.

“Într-o zi în care preocupările întregului Minister al Apărării s-au concentrat pe fundamentarea bugetului pe anul 2017, pregătirea Ministerialei Apărării de la NATO din luna februarie, am fost nevoiţi cu toţii să acordăm timp preţios unor polemici neconstructive. Astăzi, am dispus Corpului de Control şi Inspecţie să demareze urgent şi cu maximă seriozitate verificări cu privire la modul în care a fost gestionată situaţia generată de revenirea în patrimoniul Clubului Sportiv al Armatei a mărcii «Steaua Bucureşti»…, a precizat ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, pe pagina sa de Facebook.