Craiova: După gratii pentru tâlhării şi furturi

0
402
condamnatConform IPJ Dolj, prin extinderea cercetărilor efectuate de poliţiştii Secţiei 3 Poliţie în dosarul privind tâlhăria comisă de C.C., de 16 ani, D.A., de 17 ani şi Pamela D., 23 de ani a rezultat faptul că, cei trei suspecţi, în data de 04.04.2017, au sustras şi geanta unei femei de 78 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce aceasta urca scările blocului unde locuieşte. Poliţiştii au stabilit şi faptul că, la data de 03.04.2017, cele două suspecte, C.C. şi Pamela D., au deposedat prin smulgere, în scara blocului, o altă bătrână de 84 de ani, din Craiova, de sacoşa pe care o avea asupra sa (cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 140 lei), faptă ce nu a fost reclamată.
Prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor în valoare totală de 1.000 lei a fost recuperat în proporţie de 90 % şi restituit părţilor vătămate. Astfel, joi, 6 aprilie .a.c, în baza probatoriul administrat procurorul de caz a dispus continuarea urmăririi penale faţă de suspectul D.A. pentru săvârşirea a două infracţiuni de tâlhărie, faţă de suspecta de 16 ani pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie şi a două infracţiuni de complicitate la tâlhărie, iar faţă de tânăra de 23 de ani pentru săvârşirea a trei infracţiuni de complicitate la tâlhărie. Cei trei suspecţi au fost reţinuţi pe baza de ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă.
Poliţiştii i-au încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj.
 
IPJ DOLJ – SFATURI UTILE PENTRU A NU DEVENI VICTIME ALE TÂLHARILOR:
 
·        Nu urcaţi în lift cu persoane necunoscute.
·        Alegeţi cu grijă traseul pe care vă deplasaţi, evitaţi parcurile, străzile pustii, terenurile şi pe cât posibil, nu circulaţi prin locuri slab iluminate la ore târzii.
·        Aveţi grijă să nu vă lăudaţi cu banii, bunurile sau alte valori deţinute în locuinţa proprie.
·        Dacă constataţi că sunteţi urmărit, traversaţi strada, faceţi apel la trecători  şi anunţaţi Poliţia.
·        Nu permiteţi persoanelor străine să intre în locuinţa dumneavoastră, indiferent de
motivele invocate.
·        La intrarea într-un imobil, fiţi foarte atenţi dacă în hol sau în zonele întunecate se află persoane suspecte, pretabile la comiterea de infracţiuni.
·        Orice persoană necunoscută care staţionează fără motiv în spaţiile comune ale blocurilor trebuie îndepărtată de urgenţă. Alertaţi mai mulţi vecini, iar dacă este cazul, apelaţi la cea mai apropiată unitate de Poliţie sau la telefonul 112.
 
 În situaţia în care aţi devenit victima unei tâlhării, încercaţi să reţineţi cât mai multe semnalmente ale agresorului  şi apelaţi de urgenţă la 112 sau adresaţi-vă celei mai apropiate secţii de Poliţie.