O săptămână cât o… „Şcoala altfel”

0
74

De ieri, a început săptămâna „Şcoala altfel”, sub egida „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Toţi copiii care sunt cuprinşi în învăţământul preuniversitar, de la grădiniţă şi până la clasa a XII-a, vor participa la activităţi educative, prezenţa acestora fiind obligatorie. Inspetoratul Şcolar Judeţean Dolj are planificate câteva zeci de acţiuni de acest fel, de la activităţi ecologice până la excursii tematice.

Peste 95.000 de elevi din Dolj vor participa săptămâna aceasta la activităţi extra-curriculare, cuprinse în planul de învăţământ stabilit de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. Toate manifestările desfăşurate în această perioadă fac parte din mai multe domenii: cultural, tehnic, ecologic, sănătate, sport, etc. „Sunt prevăzute mai multe concursuri, pe diferite teme, în cadrul cărora elevii vor încerca să arate cât sunt de pregătiţi. De asemenea, vor participa la mai multe ateliere de creaţie, vor viziona spectacole de teatru, muzicale, vor merge în excursii şi vor participa la schimburi de experienţă între unităţile de învăţământ care au în derulare diverse proiecte educaţionale. Sunt cuprinse în calendar şi vizite, în cadrul „Zilelor Porţilor Deschise”, la unităţile militare de elită ale Doljului, Palatul Copiilor, Studioul de Radio „Oltenia”, TVR Craiova, etc. Copiii vor învăţa, printre altele, să păstreze mediul curat, să planteze pomi, să intercaţioneze cu colegi de-ai lor din alte instituţii şcolare, să participe la activităţi creative şi multe altele.  Prin acest program, se urmăreşte ca aceşti tineri să ia contact cu societatea şi să se integreze mult mai uşor în ea, atunci când îşi termină studiile ”, a delarat prof.  Simona Chiriţ㸠inspector şcolar pentru educaţie permanentă, în cadrul ISJ Dolj.  

„Nu este nimic stabilit la întâmplare”

Activităţile desfăşurate în cadrul Programului „Şcoala altfel” nu sunt la întâmplare, ci au fost cuprinse în cadrul unei metodologii bine pusă la punct, la care au contribuit reprezentanţii tuturor părţilor implicate – elevi, profesori, părinţi. „Nu este nimic stabilit la întâmplare. Temele au fost propuse de către elevi, în timpul orelor de dirigenţie,  de către cadrele didactice, în Consiliul Profesoral, şi de către părinţi. După ce s-a realizat un astfel de plan, consilierul educativ al fiecărei instituţii de învăţământ a centralizat toate propunerile, iar  Consiliul de Administraţie al fiecărei şcoli l-a avizat până pe 13 februarie 2015. După aceea, consilierul educativ a realizat şi orarul conform căruia aceste activităţi se vor desfăşura. Monitorizarea programului va fi realizată de către directorul , consilierul educativ şi responsabilul cu evaluarea şi asigurarea calităţii procesului de învăţământ din fiecare unitate şcolară  ”, a mai spus Simona Chiriţă.

Va fi şi o competiţie naţională

Aceste acţiuni nu rămân nefinalizate, deoarece va urma şi o evaluare naţională, „O activitate de succes”, o adevărată competiţie între şcoli. Astfel, fiecare unitate de învăţământ va trimite un dosar şi un C.D. cu activităţile care li s-au părut semnificative, acestea fiind postate pe site-ul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, urmând să fie premiate. Reprezentanţii ISJ Dolj speră ca mai multe proiecte desfăşurate în teritoriu să fie apreciate la nivel naţional.