A vrut să mituiască un poliţist ca să-şi scape fetele de dosar

0
350

Un craiovean care a a vrut să dea şpagă 100 de euro unui ofiţer al Secţiei 2 Poliţie Craiova a fost prins în flagrant, chiar în biroul omului legii. Poliţistul anunţase conducerea IPJ Dolj şi pe ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj cu privire la intenţia craioveanului, iar vineri s-a organizat flagrantul, craioveanul fiind reţinut pentru 24 de ore. Sâmbătă, Tribunalul Dolj a luat faţă de el măsura arestului la domiciliu. Bărbatul voia să-şi scape de dosar cele două fiice minore pe care poliţistul le cerceta pentru furt calificat.


Ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dolj, împreună cu procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au organizat, vineri, prinderea în flagrant a craioveanului Ion Dinu, în timp ce voia să mituiască cu 100 de euro un ofiţer de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova – Secţia 2 Poliţie. Banii au fost daţi pentru ca poliţistul să nu ia măsurile legale într-un dosar penal în care fiicele minore ale lui Dinu sunt cercetate pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Mai exact, după cum au comunicat, ieri, reprezentanţii Direcţiei Generale Anticorupţie, pe 16 martie a.c., ofiţerul de poliţie din cadrul Secţiei 2 Craiova a formulat un denunţ la Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj prin care sesiza faptul că Ion Dinu i-a oferit suma de 50 euro pentru a închide dosarul penal în care erau cercetate cele două fiice minore ale sale. Poliţistul l-a refuzat pe bărbat şi şi-a anunţat superiorii şi pe ofiţerii anticorupţie. Urmare a denunţului, vineri, 3 aprilie a.c., a fost organizată acţiunea de prindere în flagrant a lui Ion Dinu. Craioveanul a fost prins imediat ce i-a înmânat suma de 100 euro poliţistului, chiar în biroul său din incinta Secţiei 2 Poliţie Craiova. Făptuitorul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită. Procurorul de caz a dispus reţinerea lui Dinu pentru 24 ore, iar sâmbătă a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a respins propunerea procurorilor şi a luat faţă de Dinu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile. La instrumentarea cazului s-a beneficiat de sprijin din partea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj şi de suportul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.