Sindicatele din Educaţie nu acceptă eşalonarea majorărilor câştigate în instanţă

0
418

Sindicaliştii din Educaţie resping varianta Guvernului de a plăti eşalonat majorările salariale câştigate în instanţă. Ei spun că vor ataca la CEDO decizia Guvernului de-a nu plăti imediat banii care li se cuvin profesorilor.

Ministrul Educaţiei, Danile Funeriu, i-a convocat, ieri, pe reprezentanţii celor cinci federaţii din Educaţie. Întâlnirea vine după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le-a dat câştig de cauză profesorilor, iar statul este obligat să le plătească acestora salariile majorate cu 33%, probabil pentru a găsi alte soluţii de acordare a sumelor. Sindicatele rămân însă ferme pe poziţie.

„Măsurile pe care le ia Guvernul nu vor realiza niciodată linişte în sistem, cu atât mai mult cu cât nu poate fi vorba de o uniformizare a salariilor. Proiectul de lege pe care Guvernul vrea să-l aprobe nu va rezolva problema, se vor păstra discriminările din sistem şi nu putem fi de acord în nici un fel”, a declarat Constantin Ciosu, preşedinte FEN.

„Ministrul a spus că are cele mai bune intenţii pentru a asigura o bună salarizare şi o majorare salarială. Este una dintre cele mai mari minciuni ale domnului Funeriu, pentru că nu face altceva decât să nu aplice hotărârile judecătoreşti şi acum decizia Înaltei Curţi”, a declarat Gheorghe Izvoranu, preşedintele „Spiru Haret”.

Şi reprezentanţii FSLI susţin uniformizarea. „Poziţia noastră este extrem de clară. Suntem de acord cu uniformizarea, dar să se aplice Legea 221. Adică toţi profesorii să primească în plus cei 33%, nicidecum să dăm salariile celor care au câştigat, precum Suceava sau Botoşani, în jos”, a declarat Simion Hăncescu, preşedinte FSLI.

În replică, ministerul Educaţiei susţine că respectarea hotărârilor judecătoreşti ar însemna un efort financiar de peste 500 de milioane de euro, bani pe care Guvernul nu-i are în prezent. Acesta este şi motivul pentru care Executivul propune ca plata acestor sume să se facă eşalonat din 2012 până în 2014.