Conflictul violent din Cote d”Ivoire s-ar putea extinde în întreaga Africă de Vest, în special în Liberia şi în Burkina Faso, a avertizat ieri Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi, Antonio Guterres, informează AFP. Conflictul între trupele preşedintelui ivorian al cărui mandat s-a încheiat, Laurent Gbagbo, şi ale rivalului său, Alassane Ouattara, recunoscut de comunitatea internaţională ca preşedinte ales, ar putea „contribui la tensiuni interetnice care vor dura”, a estimat Antonio Guterres în cadrul unei conferinţe de presă. Violenţele izbucnite după scrutinul prezidenţial din noiembrie 2010 au condus ţara pe marginea unui război civil şi au provocat plecarea a circa 130.000 de ivorieni în Liberia şi deplasarea altor câteva mii în interiorul ţării. „Regiunea către care se îndreaptă refugiaţii, comitatul Nimba /nordul Liberiei/, este o zonă care a suferit în timpul războiului civil. În Liberia există două grupări etnice care prezintă similitudini cu grupările etnice din Cote d”Ivoire”, a explicat Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi. Din cauza afluxului de refugiaţi în această zonă din Liberia, aflată timp de 14 ani în război civil, până în 2003, „este absolut necesar să sprijinim Liberia pentru a se evita orice destabilizare” pe care ar putea să o antreneze violenţele din Cote d”Ivoire, a adăugat el.