AC Milan revine pe primul loc în Serie A

0
568

AC Milan a revenit pe prima poziţie în clasamentul din Serie A, după ce a câştigat derby-ul cu Napoli, chiar pe arena “Maradona”, scor 1-0. Francezul Giroud a marcat unicul gol, la câteva minute după pauză.

După 28 de etape, Milan are 60 de puncte şi este urmată de Inter, cu 58 de puncte, dar şi un meci mai puţin, podiumul fiind completat de fostul lider, Napoli, cu 57 de puncte. Juventus este în revenire, nu a mai pierdut din noiembrie anul trecut în campionat, şi ocupă locul 4, cu 53 de puncte, în această rundă câştigând scurt, 1-0, cu Spezia, gol Morata.