Şapte doljeni au fost condamnaţi definitiv, printr-o hotărâre pronunţată la sfârşitul săptămânii trecute de Curtea de Apel Craiova, pentru infracţiuni la regimul vamal. Mai exact, este vorba despre contrabandă cu ţigări, o parte dintre membrii reţelei fiind prinşi la începutul lui martie 2013 cu 5.000 de pachete de ţigarete provenind din Serbia, cu o valoare de peste 50.000 lei. Doljenii au primit pedepse cuprinse între 6 luni şi 2 ani şi 4 luni închisoare cu suspendare.
La patru ani după ce o parte dintre ei au fost prinşi de poliţiştii doljeni cu 5.000 de pachete de ţigări de contrabandă, şapte doljeni au fost condamnaţi definitiv pentru infracţiuni la regimul vamal. Reamintim că, reprezentanţii IPJ Dolj anunţau, pe 2 martie 2013, că poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Dolj, în colaborare cu SIPI Dolj şi sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj i-au reţinut şi introdus în arestul IPJ Dolj, pe bază de ordonanţă de reţinere, pe Ionuţ Smarandache, de 37 de ani, din Craiova şi Doru Lazăr, de 35 de ani, din Băileşti, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi contrabandă. În urma cercetărilor s-a stabilit că cei doi învinuiţi, împreună cu Florin Dobra, de 38 de ani şi Florin Cazacu, de 34 de ani, ambii din Craiova, au achiziţionat din judeţul Timiş, 5.000 pachete de ţigări netimbrate, provenite din Serbia, ţigări ce urmau să fie comercializate pe piaţa neagră din Craiova.
Reţeaua destructurată în urmă cu patru ani
Operaţiunea de destructurare a reţelei fusese demarată după ce oamenii legii au prins de veste că mai multe persoane se ocupă cu distribuirea unor cantităţi mai mari de ţigări de contrabandă prin Craiova. Împreună cu specialiştii SIPI Dolj a fost demarată supravegherea suspecţilor şi s-a înregistrat un dosar penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj. S-a stabilit astfel că suspecţii urmau să plece după un transport consistent de ţigări, lucru pe care l-au şi făcut, pe 1 martie 2013. Numai că poliţiştii i-au aşteptat pe 2 martie, la întoarcere, i-au supravegheat încă de la intrarea în judeţ şi i-au luat „ca din oală”, chiar dacă maşina „burduşită” cu ţigaretele de contrabandă, un Renault, folosea ca antemergător un Opel în care erau Dobra şi Cazacu, ce aveau misiunea de a anunţa prezenţa eventualelor filtre rutiere în trafic. Imediat ce au fost oprite în trafic cele două autoturisme, alte echipe de poliţişti au descins la cinci locuinţe din Craiova şi Băileşti, aparţinând suspecţilor, în două locaţii fiind descoperite încă 665 pachete de ţigări de contrabandă. “Cu sprijinul SIPI Dolj, Poliţiei Oraşului Filiaşi, Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dolj şi Biroului Rutier Craiova, au fost oprite în trafic două autoturisme, din care unul folosit ca antemergător, în scopul asigurării protecţiei pe timpul deplasării, iar celălalt folosit pentru transportul ţigărilor. Concomitent, în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Dolj au fost efectuate cinci percheziţii domiciliare în Craiova şi Băileşti, la locuinţele suspecţilor, în două locaţii fiind descoperite încă 665 pachete de ţigări netimbrate provenite din contrabandă, diferite mărci, aparţinând aceloraşi persoane cercetate în dosar. Întreaga cantitate de ţigări în valoare de 51.300 lei şi autoturismul folosit la transportul ţigărilor au fost indisponibilizate şi predate Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova”, declara, la momentul respectiv, comisar şef Adrian Căpraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.
Procurorii au continuat cercetările în acest dosar, iar pe 3 octombrie 2014 s-a înregistrat la Judecătoria Craiova dosarul în care membrii reţelei au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni la regimul vamal. Este vorba despre şapte persoane: Ştefan Doru Lazăr, Ionuţ Amarildo Smarandache, Florin Cazacu, Florin Dobra, Marius Buţă, Iulia Ilona Ştefan şi Titi Bărbosu. Pe 27 noiembrie 2015 a fost pronunţată sentinţa pe fond, iar vineri, 3 martie a.c., a fost pronunţată hotărârea definitivă. Curtea de Apel Craiova a rejudecat procesul şi a pronunţat o altă sentinţă, toţi cei şapte inculpaţi primind pedepse cu suspendare. Astfel, Ştefan Doru Lazăr, Ionuţ Amarildo Smarandache, Florin Cazacu şi Florin Dobra au primit câte 2 ani şi 4 luni închisoare cu suspendare pe durata termenului de încercare de 4 ani şi 4 luni, Marius Buţă şi Iulia Ilona Ştefan au primit câte 1 an închisoare cu suspendare pe durata termenului de încercare de 3 ani, iar Titi Bărbosu 6 luni închisoare cu suspendare pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.