Craiova şi Mediaşul – bine că nu se mai întâlnesc în actuala ediţie de campionat – aveau de rezolvat aseară la Piteşti, pe stadionul ce poartă numele lui Nicolae Dobrin, în faţa a peste 5.000 de spectatori, majoritatea veniţi din Bănie, din Dolj şi din Olt, ca la o semifinală de Cupă a României, apropiată ca suspans şi miză, o problemă: play-off sau play-out? Care pe care! La rândul lor, Gigi Mulţescu şi Cristian Pustai, antrenorii celor două echipe, încă roşi de ambiţii nestinse, să nu le spunem vanităţi, din vremuri recente, aveau şi ei ceva de tranşat. În tribune, cum spuneam, suporterii, majoritatea şi bineînţeles, vocali, ai Craiovei. Încă ceva. Şi Mediaşul şi Craiova dăduseră cu piciorul la mai multe şanse robuste anterioare, până a ajunge „cu sufletul la gură”. Urmărită de ghinion, dar mare de tot, a fost echipa lui Gigi Mulţescu: la Botoşani a luat gol când aproape se terminase meciul, cu Steaua şi Dinamo să nu mai vorbim. Se mai mişcă şi acum barele din partida cu Dinamo, când mingea nu a vrut, pentru nimic în lume, să intre în plasă. În astfel de partide cu mize teribile contează detaliile. Înainte de toate. Adică stăpânirea de sine. Răbdarea. Primeşti gol, se înmoaie genunchii, se înceţoşează mintea, se diluează luciditatea şi, automat, eşti curăţat. Golul tânărului Bancu, din min. 62, o bijuterie nu altceva, a mai dat un suflu echipei sale, tot mai convinsă că nu mai poate scăpa din mână calificarea în Top 6. Nicuşor Bancu, o pepită a Craiovei, accidentat grav la un moment dat, când era în plin… zbor, ne-a adus liniştea. Suferinţa suporterilor craioveni, încet-încet, s-a disipat. Golul izbăvitor venise la timp. De pe margine, Gigi Mulţescu îşi conducea echipa aidoma unui mare dirijor. În cealaltă tabăra, Eric încerca, prin pase luminoase, să-şi ducă echipa în treimea adversă. Nu mai avea prospeţimea din debutul partidei şi nici nu mai credea în minuni. O remiză nu o avantaja. Iar două goluri erau prea mult. Tânăra echipă a Craiovei a adus o imensă bucurie suporterilor ei şi nepărăsindu-ne umorul am spune, aidoma lui nenea Iancu, „am dat şi bacalaureatul ăsta”. O singură tristeţe: accidentarea lui Marius Briceag, din finalul partidei. Înainte de a repeta că a fost un meci de ţinut minte, să spunem doar atât: domnilor aveţi stima noastră! Sunteţi aproape de Cupele Europene, dar jucaţi! Să sperăm că din toamnă, pe cochetul stadion al Craiovei!
