Artiştii fotografi din Carei prezintă la Craiova expoziţia „Natura vs umanitatea”

0
393

expo (1)La Galeriile de Artă ale Cercului Militar Craiova s-a deschis, ieri, în organizarea Fotoclubului „Mihai-Dan Călinescu”, expoziţia membrilor Asociaţiei Foto Club „Vasile Venig Laszlo” din Carei (judeţul Satu Mare). Intitulată „Natura vs umanitatea”, aceasta cuprinde 55 de lucrări color şi monocrom. «Sunt imagini care exprimă măreţia naturii şi, totodată, evidenţiază implicarea omului în afectarea mediului. Este o expoziţie care, în aparenţă, vorbeşte despre frumuseţea peisajelor din diferite zone geografice, însă în acestea sunt prezente fiinţele umane în diferite ipostaze şi, astfel, se sugerează relaţia dintre om şi natură. „Natura vs umanitatea” este şi un răspuns la expoziţia fotoclubului nostru la Carei, care a avut loc anul trecut», a precizat col. (r.) Mircea Anghel, preşedinte al Fotoclubului „Mihai-Dan Călinescu”.

Asociaţia Foto Club „Vasile Venig Laszlo” este continuatoare a cunoscutelor cluburi foto „Delta” şi „9 Mai”, cu un palmares deosebit atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Ca promotor al acestei asociaţii a fost înfiinţat clubul foto Castellum, la iniţiativa artistului fotograf Vasile Venig Laszlo. După moartea sa, clubul foto s-a transformat în asociaţie, obţinând statut juridic. Asociaţia are ca obiective „descoperirea, promovarea şi formarea tinerelor talente din domeniul artei fotografice şi implicarea lor în mişcarea fotografică, organizarea de acţiuni proprii şi pregătirea doritorilor pentru practicarea artei fotografice, organizarea de concursuri şi saloane de artă fotografică la nivel local, naţional şi internaţional şi promovarea fotografiei la nivel de artă şi ca mod de petrecere a timpului liber”.