Fostul ministru al Energiei Constantin Niţă şi primarul Sectorului 3 Robert Negoiţă au fost audiaţi, ieri, la ICCJ, în dosarul Referendumului, aceştia declarând că discutau cu Dragnea doar aspecte care ţineau de desfăşurarea scrutinului şi că nu s-a procedat în alt mod faţă de situaţii similare.
Constantin Niţă şi Robert Negoiţă au dat declaraţii de martor în faţa judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), în care au prezentat cum s-a desfăşurat referendumul din 2012 pentru demiterea fostului preşedinte Traian Băsescu. Fostul ministru delegal al Energiei Constantin Niţă a spus că în PSD “nu s-a pus niciodată problema fraudării”. Referitor la aplicaţia prin care se trimiteau sms-uri în timpul referendumului, Niţă a spus că PSD a folosit această aplicaţie prima dată la referendum, în condiţiile în care sistemul ar fi fost folosit anterior, la alegeri, şi de PDL. În legătură cu discuţiile pe care le-a purtat cu Liviu Dragnea în ziua referendumului din 2012, Constantin Niţă a spus că nu au vorbit decât aspecte care ţineau de modul în care se desfăşura scrutinul. “Ce să discut cu domnul Dragnea? Ce se discută într-o campanie. Cum merge campania, dacă sunt probleme, atâta tot. În PSD nu s-a discutat niciodată de fraudare”, a mai spus Niţă.
Întrebat de judecători dacă la nivelul judeţului Braşov au fost înfiinţate secţii noi de votare pentru referendum, fostul ministru a spus că, din câte cunoaşte, acest lucru nu s-a întâmplat. “Din câte cunosc, în judeţul Braşov nu s-au înfiinţat noi secţii de votare. În Poiana Braşov a existat secţie de votare dintotdeauna, pentru că este asimilată ca un cartier al oraşului Braşov. Din câte cunosc, există alte staţiuni care au statut de unităţi administrativ-teritoriale distincte, comună sau oraş”, a declarat Niţă.
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a declarat, la ieşirea din sala de judecată, că la referendumul din 2012 nu s-a procedat în alt mod decât s-a întâmplat la scrutine anterioare. “Am spus judecătorilor ce mi-am amintit de la referendum şi că nu s-a întâmplat nimic deosebit faţă de campaniile electorale anterioare. Este normal să trimiţi mesaje mobilizatoare în campania electorală, pentru că acesta este scopul unei campanii electorale”, a spus Negoiţă. Întrebat în legătură cu un mesaj transmis de Liviu Dragnea prin care îndemna membrii de partid “să ia pe sus” cetăţenii şi să-i ducă la vot, Robert Negoiţă a arătat că nu ştie exact ce a vrut să spună Liviu Dragnea, dar că, în astfel de momente, apelurile la mobilizare sunt normale.
În dosarul referendumului ar urma să fie audiat ca martor şi premierul Victor Ponta. De asemenea, vor fi audiaţi şi mai mulţi coordonatori judeţeni ai PSD care s-au ocupat de campania pentru referendumul din 2012.