S-a scurs un secol şi ceva de istorie de la întâile evenimente, mai controversate şi mai furtunoase decât ne apar astăzi, ce-aveau să instituie şi să impună, pe plan mondial, în fiecare an, la 8 martie, ceea ce numim Ziua internaţională a femeii. Ca în multe alte pagini de istorie, unele întâmplări au fost date uitării, manipulate, reinterpretate în grile de partizanat „ideologic”, cu acelaşi elan al falsificărilor ce-au însoţit şi tulburat trecutul veac, considerat cvasiunanim ca fiind cel mai crud, mai sângeros şi mai catastrofal din lunga şi trista odisee a omului pe Terra.
Faptul că în origine s-ar fi aflat o grevă, la New York, a cămăşilor albe reprezentând un grup de femei pe la începutul secolului, n-a depăşit, în succesivele decenii, dimensiunea unui fapt divers. Unica certitudine, oricât s-ar opune propagandiştii de dreapta de astăzi, rămâne paternitatea socialistă a sărbătorii, prin succesive dezbateri şi iniţiative, mai întâi în 1907, la Congresul celei de-a doua Internaţionale Socialiste de la Stockholm, cu nume sonore din Germania, Franţa şi Rusia, apoi, la Chicago, în SUA, printr-o rezoluţie contra segregării femeilor pe criterii de clase sociale, terminând, în 1917, cu revolta femeilor ruse la Petersburg contra Războiului şi pe care bolşevicii de extracţie leninistă s-au „grăbit”, doar în acel moment, s-o considere premisa şi resortul propriei lor „Mari Revoluţii din Octombrie”.
Însă chiar imediat după instaurarea regimului bolşevic îşi face loc şi marea schismă pe arena politicii internaţionale, în care confiscării de către propaganda noii superputeri sovietice a paternităţii sărbătorii va sfârşi prin a i se opune, în regimurile occidentale de dreapta, îndeosebi în eşapările lor fascisto-naziste, tratarea ei ca manifestare ilegală şi, deci, ca pericol insurecţional.
Fără îndoială, odată cu sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi divizarea lumii în cele două blocuri militaro-ideologice, pe toată durata Războiului Rece, 8 Martie a continuat să fie manipulat de „lagărul socialist”, cu un fast nelipsit de o ipocrizie disimulată sub falduri propagandistice subsumate unei retorici deseori ipocrite, în timp ce de cealaltă parte vor mai trece câteva decenii de aşteptare şi de lupte până când, prin succesive iniţiative ale ONU, sărbătoarea să-şi capete îndrituirea şi statutul de astăzi.
Dincolo de toate acestea falacioase dispute şi confruntări mai mult ori mai puţin legitime într-o perspectivă doctrinară, Ziua de 8 Martie a fost – şi a rămas şi acum – pentru noi, mai vârstnici, ori pentru tinerii de lângă noi – un moment de o simbolistică aparte, cu un surplus festiv, susţinut plenar de sentimentul omagierii, în forma unei singulare recunoştinţe, a femeii de lângă noi: în chip de mamă, de soţie, de soră, de colegă.
Dar şi, deopotrivă, o pagină nu mai puţin glorioasă a bătăliilor prin veacuri pe care omul, în identitatea sa poliedrică socială, economică şi politică, le-a purtat în numele unui ideal străvechi, cel al egalităţii, al fraternităţii, al libertăţii. Şi al dreptului – constitutiv egal – la viaţă.
Iar incidenţa indusă de calendarul marcând intrarea în anotimpul primăverii ne face pe toţi copărtaşi la un eveniment ce-şi depăşeşte agenda constitutivă, invitându-ne, emoţional, spre zodia unei retreziri la viaţă, laolaltă cu natura şi farmecul ei, cu reînnoite şi regăsite energii.
