Cel de-al doilea şofer implicat în accidentul de pe “Calea Bucureşti” a ajuns după gratii

0
293

Poliţiştii craioveni au reuşit, în noaptea de marţi spre miercuri, să-l găsească şi pe cel de-al doilea şofer implicat în accidentul mortal petrecut marţi seara, pe “Calea Bucureşti” din Craiova. Este vorba despre un craiovean de 29 de ani, care conducea un autoturism Alfa Romeo şi care, după ce a lovit pietonul, a condus până în comuna Castranova, unde s-a ascuns la nişte rude. Poliţiştii l-au prins, l-au reţinut pe 24 de ore, iar ieri după-amiază procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova l-au prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Acesta este acuzat de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor, iar aseară, instanţa i-a emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Reamintim că, marţi după-amiază, în jurul orei 17.30, un grav accident de circulaţie s-a petrecut în centrul Craiovei, în faţa Universităţii din municipiu. Poliţiştii Biroului Rutier Craiova au fost anunţaţi că un craiovean de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism Opel, pe „Calea Bucureşti”, înainte de intersecţia cu strada „Arieş”, accidentat un bărbat, care a traversat strada prin loc nepermis, în fugă şi fără să se asigure. Minute bune medicii de pe autospeciala SMURD sosită la faţa locului au efectuat manevre de resuscitare, însă, în cele din urmă, a fost declarat decesul victimei. Poliţiştii au reuşit să identifice victima, stabilind că este vorba despre Nicolae Barză, de 56 de ani, din Craiova. Dacă, în prima fază, s-a crezut că autorul accidentului ar fi Daniel Bulugea, de 30 de ani, din Craiova, care conducea Opelul, lucrurile s-au complicat pe parcursul cercetărilor. Atât martorii, cât şi Daniel Bulugea, au declarat că a mai fost un autoturim care l-a lovit pe pieton şi care şi-a continuat drumul fără să oprească.

“Din cercetările ulterioare efectuate s-a stabilit că victima, după ce a fost lovită de către autoturismul Opel, a fost proiectată pe partea carosabilă, mai exact pe banda de circulaţie nr. 2 către direcţia Aeroport, peste acesta trecând un al doilea autoturism, Alfa Romeo, al cărui conducător a părăsit locul faptei fără încuvinţarea organelor de poliţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, comisar şef Adrian Căpraru.

În urma investigaţiilor efectuate de către poliţiştii Biroului Rutier Craiova, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, oamenii legii au reuşit să-l identifice pe conducătorul celui de-al doilea autoturism, în persoana lui Ionuţ Mihai, de 29 de ani, din Craiova. Ca să i se piardă urma, Ionuţ Mihai a condus până în localitatea Castranova, unde a ascuns Alfa Romeo la locuinţa mătuşii sale, Liliana Bocel. Atât craioveanul, cât şi autoturismul au fost aduşi la Craiova, pentru continuarea cercetărilor. După o noapte întreagă de audieri, poliţiştii împreună cu procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova au luat decizia reţinerii pentru 24 de ore a lui Ionuţ Mihai, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi pentru părăsirea locului accidentelor fără încuviinţarea poliţiştilor. În acelaşi caz, însă în stare de libertate, este cercetat şi Daniel Bulugea, tot pentru ucidere din culpă, oamenii legii stabilind că ambii conducători auto l-au lovit pe pieton.

Ieri după-amiază, Mihai a fost prezentat Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, propunere care a fost admisă de instanţă, tânărul ajungând în arestul IPJ Dolj.