Stângă şi Papură sunt antrenori PRO

0
449

Doi foşti componenţi ai Universităţii Craiova şi ai naţionalei României au obţinut licenţa PRO şi vor avea dreptul de a antrena echipe din Liga I. Corneliu Papură (38 de ani) şi Ovidiu Stîngă (39 de ani) au luat ultimele examene din cadrul Şcolii de Antrenori FRF şi  vor putea pregăti echipe din prima ligă. Papură şi-a început cariera la Primăvara Craiova, a fost secundul olandezului Mark Wotte la Universitatea şi a antrenat-o ultima oară pe Alro Slatina în Liga a 2-a, în prezent neavând angajament. Stîngă este antrenorul naţionalei Under 19, unde a avut rezultate remarcabile, calificându-se fără probleme la Turul de Elită, ultima fază preliminară înaintea turneului final al CE 2012. Stîngă antrenat Universitatea Craiova, cu care a reuşit promovarea la capătul sezonului 2005-2006. „Eu sunt obişnuit de pe vremea când eram fotbalist să joc numai la victorie. Filosofia mea e simplă: intru să câştig fiecare meci şi aşa să ajung cât mai sus” a spus Ovidiu Stîngă, care are 24 de selecţii sub tricolor, Papură trecându-şi în cont şi el 12 prezenţe. Cei doi craioveni au făcut parte din lotul României la Campionatul Mondial din 1994. După despărţirea de Universitatea Craiova, Stîngă a jucat la Salamanca, PSV Eindhoven, Helmond Sport şi Dinamo, încheindu-şi cariera în Bănie ca antrenor-jucător, în timp ce Papură a evoluat pentru Rennes, Beitar Ierusalim, FC Naţional, AEL Limassol, Changchun şi Guangzhou.