Tinerii se pot iniţia în antreprenoriat

0
436

640 de studenţi vor fi formaţi în antrepenoriat prin proiectul „De la teorie la practică prin întreprinderea simulată”. Participanţii la aceste cursuri care se vor derula la  nivelul universităţilor se vor conecta şi la reţeaua Europen cu peste 5.500 de companii virtuale active, din peste 42 de ţări, pentru internaţionalizarea activităţilor economice şi schimbul de experienţă cu persoanele active din reţea.

Proiectul „De la teorie la practică prin întreprinderea simulată” vizează dezvoltarea aptitudinilor de muncă ale persoanelor aflate în tranziţie de la şcoală la viaţă activă şi îmbunătăţirea inserţiei acestora pe piaţa muncii, prin creşterea adaptabilităţii lor la cerinţele unui loc de muncă, folosind o metodă inovatoare de învăţare: „întreprinderea simulată”.

Întreprinderea simulată este o firmă care îşi desfăşoară activitatea ca o firmă reală, dar în spaţiul cibernetic. Tinerii asimilează astfel informaţii despre funcţionarea unei firme reale: contractare, negociere, livrare, întocmire de documente, relaţia cu băncile, comunicarea cu clienţii, plăţi, încasări, prezentarea firmei la evenimente, marketing etc. Astfel, se deprind comportamente profesionale fără asumarea riscurilor financiare ce apar la înfiinţarea unei companii reale şi pot fi iniţiate chiar şi simulări ale unor situaţii de insucces: restructurarea activităţii, incapacitate de plată, faliment etc. Scopul este, evident, ca aceste întreprinderi simulate să reziste cât mai mult în timp şi să fie viabile, profitabile, chiar şi atunci când, exact ca în viaţa reală, personalul se schimbă.

De asemenea, proiectul urmăreşte modernizarea şi diversificarea modului de furnizare a educaţiei antreprenoriale la nivelul universitar, cu accent pe componenta experienţei reale de lucru într-o companie. Aceasta se realizează prin utilizarea resurselor şi serviciilor oferite de întreprinderile simulate în cadrul universităţilor, întreprinderi ce vor fi imaginea în oglindă a unor companii reale existente în regiunea unde se desfăşoară formarea.