La târgul tradiţional miroasea a bunătăţi şi a sărăcie – Marfă multă, cumpărători puţini

1
584

Cârnaţi, pastramă, brânză de burduf, plăcintă de casă şi câte alte bunătăţi nu găseai în târgul de bunătăţi din Bănie. Fie din cauză că ţineau post, fie că se aflau într-o perioadă de economii, craiovenii mai mult au admirat decât să cumpere.

Apetisantele produse tradiţionale au strâns, şi în acest sfârşit de săptămână, lumea în centrul Craiovei. Chit că nu se apropie sărbătorile de iarnă, pofticioşii şi gurmanzii au dat iama în coşurile cu afumături şi brânzeturi, pe care le-au luat la scotocit. După ce s-au interesat de provenienţa producătorilor, de reţetele după care le prepară, au plecat dezamăgiţi nu înainte de a gusta o feliuţă de mezel, aşa ca de probă. “Nu am cumpărat nimic pentru că sunt scumpe foc. La pensioara mea nu-mi permit să iau decât vreo câteva grame de pastramă şi puţină şuncă afumată, dar am renunţat. De banii pe care i-aş fi dat aici, îmi fac cumpărături din piaţă şi mănânc o săptămână”, ne-a spus o pensionară care se învârtea în faţa standului cu bunătăţi aduse tocmai de la Sibiu.

Afumăturile nu ţin cont de sezon

Ca şi cum şi-ar fi propus să le stârnească şi mai mult poftele, comercianţii de produse tradiţionale au venit parcă şi mai încărcaţi. Puteai să găseşti bucate dintre cele mai alese. Cârnaţi la bardă, groşi cât două degete – 40 de lei pe kilogram, caltaboşi – 35 de lei pe kilogram, slăninunţă afumată – 25 de lei pe kilogram. Nu au lipsit nici delicatesele din carne, pastrama de pui şi pastrama de porc  – la 40 de lei pe kilogram. Toate produsele aveau o culoare aurie-lucioasă şi răspândeau o aromă plăcută de afumătură. “Toate produsele noastre sunt tradiţionale, preparate după reţetele vechi, moştenite din bătrâni. Au numai sare şi piper, nici un pic de vegeta şi, bineînţeles, uscate la fum. Le depozitaţi într-o cămară bine aerisită şi rezistă fără nici un fel de problemă “, le dădeau indicaţii vânzătorii.

Găluştele cu prune, un desert preferat

La standul de la Vădastra, Olt, bunătăţile erau expuse atrăgător în vase de ceramică tradiţională. Aici tentaţia era şi mai mare pentru că totul era gata preparat, nu mai lipsea decât să scoţi banii din buzunar şi să te aşezi la masă. Oferta era bogată şi, cu greu, te puteai decide ce să alegi. Erau icre de crap, fasole bătută cu garnitură de ceapă, sărmăluţe şi zacuscă. “Putem să vă punem şi la pachet zacusta, dacă doriţi”, se ofereau galanţi comercianţii. O porţie cu patru sărmăluţe costa 8 lei, iar un borcănel cu zacuscă – 7 lei. La acelaşi stand, găseai şi delicioasa terină cu ficat de pui. Nu lipsea nici desertul: mucenicii presăraţi cu nucă, turta dulce de casă, ciocolata albă sau neagră, prăjitura cu vişine, plăcintă cu dovleac şi scorţişoară, găluşte cu prune.

Branza de Sibiu a făcut piaţa

Tarabele cu brânzeturi au fost la mare căutare, lumea a stat cuminte, la cozi pentru a-şi procura măcar o bucăţică din renumita brânză de Sibiu, chit că era niţeluş cam scumpă – 44 lei pe kilogeam. Ciobanii coborâţi de la munte s-au întrecut în a-şi prezenta marfa, iar acest lucru le-a cam încurcat unora socotelile. În ciuda preţurilor piperate, pentru că pofta a fost totuşi prea mare, oamenii şi-au călcat pe inimă şi au cumpărat câte o caserolă cu unt de casă – 35 de lei pe kilogram, caşcaval împletit şi afumat – 30 de lei pe kilogram, brânză de burduf – 30 de lei pe kilogram. Tentaţia cea mai mare a fost însă brânza în scoarţă de copac, de culoare alb-gălbuie şi consistentă, care se vindea sub forma unei felii mari cât tulpina unui arbore.

1 COMENTARIU

  1. Lupta pentru viata
    ajutatimasatraiesc

    „Ajutați-mă să trăiesc!” Acestea ar fi probabil primele cuvinte pe care micuțul Dragoș Bistriceanu le-ar rosti, dacă ar putea să vorbească…
    Din nefericire 4 diagnostice necruțătoare l-au țintuit pe copilaș la pat. Micuțul suferă de epilepsie focală simptomatică, hemipareză spastică, microcefalie și astm bronșic.
    Problemele au început încă de la naștere…

    Copilașul nu poate să spună mami sau tati, dar simte că aceștia se luptă din răsputeri pentru ca el să facă bine.

    Pentru Viorel Bistriceanu, bucuria paternă de a avea un băiat s-a transformat într-un coșmar.

    Când ai un copil bolnav, durerea se impune în fața rațiunii. Astfel, părinții micuțului au fost la un pas de a-și vinde casa în încerarea de a strânge bani pentru operație. Riscau astfel să rămână pe drumuri…

    Boala frățiorului ei a afectat-o enorm și pe Alexandra, celălalt copil al familiei. Astfel, deși are doar 4 ani, ea a gustat din plin din cupa cu tristeți a vieții.

    Drumurile agonizante prin spitale i-au adus pe părinți la capătul puterilor. Totuși, speranța, oricât de mică, îi îndeamnă la luptă.

    În casa familia Bistriceanu domnește tristețea… Dragoș este prea bolnav ca să se poată da în leagăn sau să se joace cu cei doi cățeluși zglobii ai săi… Nici chiar jucăriile nu par să-i tulbure lumea cufundată în durere și plâns.

    Nu știm cine poate fi socotit vinovat în astfel de cazuri: medicii sau divinitatea. Cert este că acum depinde doar de dumneavoastră, cei cu suflet mare, pentru a salva acest suflet nevinovat. Astfel, orice sumă, cât de mică, reprezintă o șansă în plus ca micuțul să se facă bine.
    Părinții au contactat deja clinica Bambino Gesu (ge-su) din Italia pentru operație și recuperare. Costurile sunt însă exorbitante: aproximativ 60 de mii de euro. Așadar, să ajutăm acest îngeraș să capete O NOUĂ VIAȚĂ….

    Cod IBAN EUR: RO40INGB0000999902229930

    Cod IBAN RON: RO46INGB0000999902229919

    Nr de contact 0763168011 – Viorel Bistriceanu

    Ajutați-l pe Dragoș să strângă bani pentru tratament și operație, sunând acum la numerele cu tarif special :

    0900900020 — 2 EURO

    0900900022 — 5 EURO

    0900900024 — 10 EURO

    * Apelurile pot fi efectuate doar din rețeaua Romtelecom

Comments are closed.