Georgescu a spus la plecare un adevăr, din păcate singurul!

Înainte de a părăsi biroul de reprezentat al guvernului în teritoriu, Eugen Georgescu a plâns, sau a lăsat lacrimile să se desfăşoare, apoi a râs, când s-a fotografiat, pentru aducere aminte, pe scările Palatului Administrativ, cu salariaţii Prefecturii Dolj, după care a răspuns, într-un interviu mai larg, unui redactor cu funcţie de la Gazeta de Sud. Răspunsurile, unele dintre ele, sunt halucinante şi un psiholog ar putea da, după lectura lor, un diagnostic exact: instabilitate psihică. Nu poţi trece de la plâns la râs, ex-abrupto, ca într-un fenomen de sublimare, când eşti bărbat matur şi îţi stăpâneşti bine sentimentele. A spus, totuţi, la plecare, un adevăr, din păcate singurul: „Am fost schimbat pentru că la ora respectivă era necesară această schimbare”. Când recunoşti că schimbarea era necesară, nu mai întinzi pelteaua verbală. Nimeni nu este schimbat dintr-o funcţie publică, decât accidental şi regretabil, atunci când îşi face cu prisosinţă datoria. Dar, Eugen Georgescu intră în contradicţie cu el însuşi atunci când îşi elogiază, fără inhibare, propria activitate. „Pentru unii s-ar putea să fie o mare uşurare, pentru că aşa cum nu au fost obişnuiţi să respecte legea, probabil vor reveni la obiceiurile dinainte. Şi vorbesc aici nu numai de cei de la Consiliul Judeţean Dolj, ci şi de primari”. Pe cale logică, trebuie înţeles, că el, Eugen Georgescu, era apărătorul inflexibil legii şi, atunci, „schimbarea era necesară”, deşi nu rimează, ca să nu se mai respecte legea. Raţionament, cel puţin, olog. Săracul Eugen Georgescu. Este de compătimit. Întrebat în preambulul dialogului: „Ce faceţi?”, răspunsul imediat nu a fost acela firesc: „Bagajele, ce dracu’ să fac?”, ci, luaţi aminte la licenţiozitate, „Fac recenzie la cărţile pe care le citesc!”. Complex al lecturilor lipsă! Poate, la plecare, obsedat de gândul „încheierii mandatului”, mai potrivită era lectura liniştitoare din creaţia proprie de delaţiuni, domeniu în care se pricepe cel mai bine. Că este imposibil de admis altă ipostază. Dar, i-a auziţi: „Am un fişier, unde pun tot ce este interesant, după care dau şi altora. Tot întrebaţi voi de unde am eu multe idei. Deci, eu când citesc şi găsesc o idee, imediat o transpun în planurile care-mi trebuie”. Noi, mai naivi, mai idealişti, credeam că ideiele vin de la guvern, din programul şi actele normative ale acestuia, că de aia eşti „reprezentantul lui în teritoriu”. Când colo, hodoronc-tronc, suntem loviţi peste faţă cu idei din cărţi nenominalizate. Ca originaliate. Eugen Georgescu suferă ca dracu’ fuiert pentru adevăr. Şi nu-l poţi bănui cumva de ranchiune nevindecabile, resentimente, ori vreo potlogărie. Este însetat de absolut. Dovada, nu exclude o conjuraţie împotriva sa: „Anumite zvonuri şi anumiţi zvoneri mi-au adus la cunoştinţă că s-au întâlnit în Bănie, mai multe persoane cu mare influenţă, personalităţi sau persoane ale Craiovei, care au tras o concluzie cum că activitatea bazată pe lege, verticalitate, ar fi deranjantă”. Gâgă în vremurile lui de glorie s-ar fi exprimat mai lizibil, nu ar fi bătut câmpii, rătăcit printre cocenii netăiaţi. Insinuarea perversă şi delirantă, miroase a cârdăşie şi îl tuşează pe Radu Berceanu, care lecturând fraza respectivă ar putea strâmba din nas, deşi are alte griji. Fiindcă pe Eugen Georgescu l-a schimbat chiar Eugen Georgescu. Prin faptele lui. Şi nimeni altcineva. Restul sunt vorbe de clacă, fiindcă la români gura bate fundul. Aşa că interviul acordat, pe picior de plecare, nu este antologic, în sensul rău al cuvântului, ci un moment definitoriu de talmeş-balmeş, ce dovedeşte peremptoriu, că timp de un an şi câteva luni la Prefectura Dolj, guvernul a  avut ca reprezentant al său un ageamiu rătăcit, ce se poate legitima doar prin recunoaşterea că „schimbarea era necesară”. Şi, dacă nu este convins de această „scăpare” îşi poate relectura nu doar propriile delaţiuni oribile şi râncede cu care s-a învednicit, ci şi piesele de la „dosarul de divorţ cu copii” (nr. 11079/1987). Chiar nu le mai ştie? Care ar putea să-l facăm inapt şi pentru promisiunea secretarului de stat din MAI, Mihai Capră, „că i se va găsi o slujbă”. Flavius Sirop are nevoie, totuşi, de un ajutor!