Tucker Carlson îl va intervieva pe Vladimir Putin

0
275

Ceea ce era previzibil s-a confirmat: prezentatorul vedetă american Tucker Carlson, un apropiat de Donald Trump, controversat, dar celebru, una din vocile influente ale Americii conservatoare, a anunţat aseară pe „X” (fostul Twitter) că îi va lua „curând un interviu lui Vladimir Putin”. Foarte popular printre conservatori, găzduind o emisiune retransmisă pe „X”, Tucker Carlson (50 ani) a prezentat între 2016-2023 la Fox News emisiunea „Tucker Carlson Tonight”. Prezentatorul nu a precizat când va avea loc interviul cu Vladimir Putin şi nici când va fi difuzat. „Vom face asta în curând”, a spus marele jurnalist aflat de câteva zile la Moscova. El a afirmat că a solicitat un interviu şi lui Volodimir Zelenski. A criticat în ultimele luni susţinerea americană în Ucraina, în faţa ofensivei ruse. Jurnaliştii americani au denunţat comentariile lui Tucker Carlson, care afirmase în videoclipul său că alţi jurnalişti nu au dorit să-i ia interviu lui Putin, or toţi susţin că au primit refuzuri de la Kremlin la cererile lor. Ei reamintesc că jurnaliştii sunt închişi în Rusia şi îşi exprimă uimirea când îl văd pe Tucker Carlson rătăcind prin Moscova, de parcă nimic nu s-a întâmplat.

Update: Interviul luat de Tucker Carlson lui Vladimir Putin a fost confirmat de Kremlin şi a durat două ore. Va fi difuzat joi, 8 februarie, scrie Wall Street Journal.