CAN: Senegalul – regina Africii

0
338

În premieră, după două finale pierdute (2002 şi 2019), reprezentativa de fotbal a Senegalului a devenit campioana Africii, impunându-se după prelungiri şi loviturile de departajare în faţa Egiptului (0-0, 4-2 d.l.p.). Partida a fost prefaţată de o superbă ceremonie de deschidere, pe stadionul Olembe din Yaounde, cu un interludiu muzical susţinut de Salatiel, artist şi producător camerunez de 34 de ani, descoperit de starul american Beyonce, cu care a colaborat la banda originală a filmului Le Roi Lion, în 2019. Focurile de artificii şi momentul artistic electrizant au început cu două ore înaintea finalei. În tribuna oficială s-au aflat preşedintele ţării Paul Byia şi soţia acestuia Chantal Byia, dar şi preşedintele FIFA, Gianni Infantino, şi oficiali ai federaţiei cameruneze. Ca şi finala mică, dintre Camerun şi Burkina Faso, şi finala mare, la cea de a 33-a ediţie a competiţiei, s-a decis în urma loviturilor de departajare. Bun arbitrajul sud-africanului Victor Gomes. Coechipieri la FC Liverpool, Mohamed Salah şi Sadio Mane, poate cei mai buni jucători de pe continentul african, au fost acum adversari. Ca un detaliu, selecţionerul Egiptului, Carlos Queros, s-a aflat în tribune fiind suspendat. Meciul a început cu o lovitură de teatru: în min. 4, un atac întârziat al fundaşului drepta egiptean, Mohamed Abdelmonem, asupra lui Saliu Ciss, a fost sancţionat cu lovitură de la 11 metri, executată tare de Mane pe centrul porţii, dar respinsă de portarul Gabaski. „Leii” senegalezi au dominat prima repriză, în bună măsură şi pe a doua, cu o linie mediană mai coerentă, pentru ca deznodământul să se stabilească în urma loviturilor de departajare. „Faraonii” au avut o defensivă sigură şi viguroasă, dar la loviturile de departajare M. Ambelmonem şi M. Lasheen au ratat execuţiile. Egiptenii s-au prăbuşit pe gazon, în lacrimi. Două naţiuni forte ale continentului, Egiptul şi Senegalul, incubatoare veritabile de staruri mondiale, care evoluează în Europa, au oferit o finală agreabilă. Cel mai bun jucător al turneului: Sadio Mane. Omul meciului: Mohamed Abou Gabal numit „Gabaski”. Golgeterul turneului: Vincent Aboubakar (Camerun – 8 goluri). Cel mai bun portar al turneului: Edouard Mendy.