OUG pe Sănătate este ilegală

0
594

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii precum şi a ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158-2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, nu intră în vigoare. Ea a ajuns la Consiliul legislativ la 5 februarie a.c., data la care a fost înregistrată. La aceeaşi dată la care a fost primit spre avizare, proiectul de ordonanţă de urgenţă, în şedinţa comună a Camerei deputaţilor şi Senatului a fost retrasă încrederea acordată guvernului prin adoptarea moţiunii de cenzură. Ca urmare, în conformitate cu prevederile constituţionale, guvernul demis întocmeşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice până la depunerea jurământului de membrii noului guvern. Proiectele de ordonanţă şi de hotărâri ca acte normative se supun spre adoptare Guvernului numai cu avizul Consiliului legislativ. Nesolicitarea avizului Consiliului legislativ duce la neconstituţionalitatea legii sau ordonanţei simple sau de urgenţă.