Andrew McCall, Vicepreședinte pentru Afaceri Guvernamentale al Ford Europa : “Pentru Ford, cele două proiecte rutiere de interes sunt, desigur, Drumul Express Craiova-Pitești și Autostrada Sibiu-Piteșt”

0
579

În urmă cu aproape 12 ani, Ford și-a asumat un angajament puternic față de România, anunțând o investiție de 675 de milioane de euro la uzina de producție din Craiova.
Andrew McCall, Vicepreședinte pentru Afaceri Guvernamentale al Ford Europa a precizat astăzi, la Ford, că  începând cu 2008, investițiile Ford în fabrica de la Craiova s-au dublat, ajungând la aproape 1, 5 miliarde de euro și au fost create peste 3400 de noi locuri de muncă aici în ultimii 3 ani. “Odată cu creșterea producției noului Ford Puma alături de investițiile deja făcute pentru EcoSport, astăzi suntem mândri să spunem că ne-am îndeplinit angajamentele pe care ni le-am asumat cu ani în urmă. În acest timp, am apreciat dialogul deschis și susținerea de care ne-am bucurat din partea administrațiilor – atât la nivel național, cât și local – și ne dorim ca această colaborare pozitivă să continue. Vizita de astăzi ne-a permis să prezentăm domnului Prim-Ministru și echipei sale planurile actualizate de business și desigur, să discutăm despre câteva dintre subiectele cheie pentru operațiunile noastre la Craiova. Odată cu volumele de producție aflate acum în creștere, este esențial să aducem componente și să livrăm vehicule în mod eficient Așadar, nu este surprinzător faptul că principalul subiect pe care l-am discutat a fost infrastructura și progresele înregistrate privind transportul rutier și feroviar  Pentru Ford, cele două proiecte rutiere de interes sunt, desigur, Drumul Express Craiova-Pitești și Autostrada Sibiu-Pitești. Este bine să vedem că s-au început lucrările la șoselele de centură Slatina și Balș, dar cu toții știm că mai este mult de lucru
Și am discutat cu domnul Prim-Ministru despre importanța finalizării la termen a acestor proiecte. Dar îmbunătățirile rutiere sunt doar un element al tabloului general, căile ferate fiind, de asemenea, deosebit de importante, și aici aș dori să subliniez necesitatea reabilitării rapide a legăturilor feroviare. Acestea sunt schimbări necesare nu numai pentru Ford, ci și pentru întreaga bază de furnizori situați în partea de sud a României…Și știm că implementarea tuturor acestor proiecte ar sprijini dezvoltarea viitoare a regiunii și ar aduce beneficii întregii țări…Am dori să mulțumim domnului Prim-Ministru și echipei sale pentru că și-au făcut timp să vină astăzi la Craiova și să ne viziteze. Istoria Ford în România datează din anii 1930…
Ne prețuim moștenirea și dorim să ne continuăm drumul având la bază aceste rădăcini puternice. Totodată vrem să realizăm lucruri minunate pentru angajații noștri din Craiova și pentru întreaga industrie auto românească”