O „străduţă” – Felix Aderca – şi simbolistica ei emblematică!

Destule lucruri mai mult decât emblematice, pe lângă care, impasibili, trecem cotidian, în municipiul Craiova, par multora dintre noi, doar fireşti. Adică normale. Dar ce e normalitatea, se vor întreba probabil cei atinşi de stupoarea speculativă? Vom răspunde că ştim foarte bine ce este, fără a cădea în sminteala de a o defini. Evident, nu toţi avem acelaşi apetit, şi aceeaşi dexteritate de a sta de vorbă. Şi asta e normal! Avem o „străduţă” – diminutivul nu e gratuit – ce poartă numele marelui scriitor Felix Aderca. Încă din 1994, există o Piaţă Ierusalim. Mai avem o sală de repetiţii „Filip Lazăr” a Filarmonicii Oltenia şi o stradă cu acelaşi nume. După cum Craiova, în nomenclatorul stradal, are şi aleea „prof. M. Stăureanu”. Un elitist de vază, domnul Andrei Pleşu, ne povăţuia într-o împrejurare, printr-o tabletă publicată în 2004, că „mândria de a fi român este o aserţiune sublimă, dar fără sens”. Argumentul? Nu poţi fi mândru sau ruşinat de o calitate pe care nu ai obţinut-o prim merit sau opţiune. Poate avea dreptate, habar n-avem. Deşi demonstraţia nu strălucea prin rigoare. Numele invocate însă, Felix Aderca, Filip Lazăr – compozitor şi pianist român –, prof. M. Stăureanu, Piaţa Ierusalim, sugerează însă ceva: o normă civică de comportament. Pentru care nu ne batem, ar fi ridicol, cu pumnii în piept. Antisemitismul ne-a fost ceva completamente străin. Şi asta, de-a dreptul organic. Nu se poate spune pentru colectivitatea urbei, aşa cum este ea, că trăieşte de pe urma meritelor înaintaşilor, a altor craioveni, de care ar trebui să fim mândri. În această chestiune, nu prea. Dimpotrivă. Bătăiosul autor al Micului tratat de estetică (1929), Felix Aderca (1891-1962) nu a avut deloc o viaţă scriitoricească uşoară. Şi necazurile sale au început din Liceul „Carol I” din Craiova, când elev fiind, scrie Ovid Crohmălniceanu, în „Amintiri nedeghizate”, într-o teză de istorie, s-a apucat să explice psihologia lui Iisus, la care a luat nota zece, dar reclamat fiind că ponegreşte creştinismul a fost exmatriculat în 1909, din toate şcolile din ţară. Precoce osândit pentru culpa de opinie, a perseverat. Încât în prefaţa la volumul „Personalitatea” (1922), C. Rădulescu Motru îl avertiza pe temerarul polemist. „Serveşti o cauză dreaptă şi mare, dar te previn că vei avea de furcă”. Felix Aderca a fost apoi admonestat pentru pacifism, internaţionalism, decadentism, estetism, imoralism, naturalism, obiectivism, intelectualism, reacţionalism. Nu a scăpat de nicio imputare în cariera literară de prozator, dramaturg, poet, estetician, eseist. Era, se subînţelege, de origine evreiască. De la Paris, unde plecase dorind să-şi dea Bacalaureatul şi să înceapă o nouă viaţă – o vreme a participat la cursuri la Sorbona – în 1914 s-a întors în ţară pentru a-şi efectua stagiul militar. Felix Aderca s-a aflat printre evreii încorporaţi în armata română, participând cu Regimentul I Dolj la acţiuni în teatrul de război local şi apoi la campania militară din 1919, împotriva Ungariei bolşevice. A fost răsplătit cu Medalia pentru „Bărbăţie şi credinţă”. S-a grăbit în 1947 să publice o carte despre Gherea şi să corecteze cu acest prilej afirmaţia pe care o făcuse cândva că viaţa, opera critică şi ideologia politică a „părintelui socialismului românesc” fusese o triplă eroare. Spera să urce astfel în trenul istoriei. Dar nenorocosul Felix Aderca a nimerit-o prost încă odată. La capătul tunelului sumbru, prin care trecuse în anii fascismului, când a fost aproape de a deveni una din victimele rebeliunii legionare, a cunoscut câţiva ani jubilativi. A primit Meritul cultural, în grad de cavaler clasa I, dar la puţină vreme a fost împins în umbră, relegat printre autorii neagreaţi, ba chiar prost văzuţi. De abia în 1962 atitudinea forurilor politice, faţă de autorii marginalizaţi, se mai îmblânzise. Dar era deja târziu. Jurnalul său sinaiot rămâne o mărturie social-psihologică extrem de puternică. Ca de altfel întreaga sa operă. Ce doream să demonstrez? Că xenofobia, antisemitismul, nu au prins, deloc, pe aceste meleaguri. O solidaritate de tip nou? Nu mă hazardez la un răspuns. Dar ştiu, simt, cum prin gesturi fireşti, unele potenţate de prof.univ.dr. Corneliu Sabetay, medic de excelentă competenţă, preşedintele Comunităţii evreilor din Craiova, suntem în rândul lumii civilizate. Şi când spun asta, mă gândesc că ieri premierul României a participat la Bruxelles la o conferinţă, organizată chiar de ţara noastră, în contextul deţinerii preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene: „Lupta împtriva antisemitismului: o abordare comună pentru o mai bună protejare a comunităţii evreieşti din Europa, de la practici la acţiuni”.