Un tânăr de 25 de ani, din comuna doljeană Moţăţei, a fost arestat preventiv pe 30 de zile, ieri după-amiază, în baza mandatului emis pe numele său de magistraţii Judecătoriei Băileşti. Tânărul este acuzat de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui autoturism cu permis suspendat, după ce, duminică seara, a accidentat mortal o femeie şi a fugit de la locul faptei.
Poliţiştii doljeni au fost anunţaţi prin numărul de urgenţă 112, duminică seara, în jurul orei 19.30, că, pe D.N. 56, în localitatea Galicea Mare, s-a produs un accident de circulaţie cu victime. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei municipiului Băileşti care, în urma primelor cercetări, a stabilit faptul că Florin Piciu, de 25 de ani, din comuna Moţăţei, Dolj, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce, a condus un autoturism Volkswagen Sharan, iar pe fondul vitezei neregulamentare a accidentat-o mortal pe Constanţa Coman, de 69 ani, pensionară, din Galicea Mare, care se deplasa pe marginea părţii carosabile, răsturnându-se apoi cu maşina în afara carosabilului. „Imediat dupa producerea accidentului, tânărul de 25 de ani a fugit la un service din comună, de unde şi-a sunat fratele pe care l-a chemat să-l ajute. Ulterior, autorul, însoţit de fratele său, în vârstă de 23 de ani, s-a întors la locul accidentului, unde ambii au încercat să inducă în eroare poliţiştii, în sensul că, fratele autorului a vrut să ia asupra lui vinovaţia producerii evenimentului rutier (întrucât avea permisul de conducere valabil) ”, a precizat agent şef adjunct Amelia Barbu, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj. Numai că, în baza probelor strânse, oamenii legii au stabilit că Florin Piciu este autorul faptei, astfel că procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Băileşti i-a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 ore sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui autoturism cu permis suspendat, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preveniv Dolj. Ieri după-amiază tânărul a fost prezentat Judecătoriei Băileşti, care a admis propunerea procurorilor, dispunând arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.