Conducerea Camerei a sesizat Comisia juridică cu alte două cereri ale DNA în cazul Elenei Udrea

0
293

Conducerea Camerei Deputaţilor a luat, ieri, în discuţie alte două cereri trimise de DNA, referitoare la Elena Udrea, una privind încuviinţarea urmăririi penale ca urmare a nerespectării controlului judiciar şi o alta de reţinere şi arestare preventivă pentru nerespectarea controlului judiciar. Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, ieri, ca şi în cazul cererilor anterioare, să le trimită Comisiei juridice, pentru raport. „Am avut două cereri, una din partea Procurorului General pentru un nou dosar, o nouă ridicare de imunitate pentru deputatul Elena Udrea, într-o cauză strict legată de activitatea domniei sale de ministru al Dezvoltării Regionale. În cea de-a doua, ministrul Justiţiei cere ridicarea imunităţii, reţinerea şi arestarea preventivă în dosarul «Gala Bute»”, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, după şedinţa Biroului Permanent. El a specificat faptul că cele două dosare, respectiv „Microsoft” şi „Gala Bute”, în care DNA a trimis diferite solicitări Camerei Deputaţilor în legătură de Elena Udrea, şi care sunt deja în lucru la Comisia juridică, au şi două cereri de reţinere şi arestare preventivă. Potrivit lui Zgonea, în cazul cererii de reţinere şi arestare preventivă termenul pentru raport dat Comisiei juridice este de trei zile, respectiv până luni inclusiv, în timp ce raportul pentru ridicarea de imunitate nu are un termen strict, dar se va încerca ca şi acesta să fie elaborat „de îndată”. Totodată, preşedintele Camerei a spus că în plenul de luni este posibil să fie supuse votului trei dintre cererile DNA, două privind încuviinţarea ridicării imunităţii în dosarele „Gala Bute” şi „Microsoft” şi una de încuviinţare a arestării preventive. „Luni, în plen, vom avea susţinerea din partea doamnei deputat, dacă este cazul, a punctului său de vedere, şi votul cu bile. Asta ne aduce în situaţia în care, dacă începem la 17.30 şedinţa, probabil că pe la ora 21,00 vom încheia, pentru că se va vota fiecare cerere în parte prin vot secret, cu bile”, a explicat Zgonea. Deputaţii din Comisia juridică se vor întâlni „în regim de urgenţă”, duminică, la ora 16,30, pentru a discuta cele două solicitări ale DNA referitoare la încuviinţarea arestării deputatului Elena Udrea, preciza joi, pentru Mediafax, preşedintele Comisiei, Bogdan Ciucă.