Incendiu la o locuinţă din Tălpaş

0
434

Secţia Pompieri Craiova a intervenit, aseară, în jurul orei 19.30, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui Ion P., în localitatea Tălpaş, sat Soceni. Ajunse la faţa locului, echipajele de pompieri au constatat că incendiul se manifesta la întreaga locuinţă, cu posibilitate de propagare la locuinţele învecinate.
Potrivit reprezentanţilor ISU Dolj, din cauza focului deschis în spaţii închise, au ars acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 50 m², obiecte de mobilier din două camere şi îmbrăcăminte.