Elevii doljeni luptă pentru ECOlimpiada

0
357

Proiectul educaţional ECOlimpiada elevilor, derulat de Eco-Rom Ambalaje, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, s-a desfăşurat în primul semestru al anului şcolar 2012-2013, implicând 15.600 de elevi din 161 de şcoli, din 23 de judeţe.

La nivel naţional, elevii din cele 161 de unităţi de învăţământ înscrise în concurs au realizat compuneri în care au dezvoltat creativ ideile desprinse din auxiliarul curricular “Învăţăm să reciclăm ambalajele!”, pe care l-au studiat alături de învăţătorii lor. Din fiecare clasă participantă, cadrele didactice au ales cea mai potrivită compunere, conform regulamentului, care să participe în concurs, competiţia desfăşurându-se acum între 600 de elevi din toată ţara.

Acest proiect educaţional se desfăşoară în unităţile de învăţământ selecţionate cu ajutorul Inspectoratelor Şcolare Judeţene, din Bucureşti şi din următoarele judeţe: Argeş, Arad, Bacău, Braşov, Cluj, Constanţa, Covasna, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Tulcea, Vrancea.

Propuneri câştigătoare, premiate cu aparatură multimedia

Potrivit organizatorilor, etapa de votare este importantă în calculul final al punctajului (15% din nota finală) şi, de aceea, copiii au mare nevoie de susţinerea comunităţii. În afară de punctele obţinute prin vot, şcolile vor primi şi punctaje oferite de reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale, precum şi de reprezentanţi ai Eco-Rom Ambalaje. La final, compunerile câştigătoare vor fi premiate cu aparatură multimedia (tabletă PC, cameră foto digitală, MP4 Player). De asemenea, clasa şi învăţătorul de unde provine elevul câştigător vor fi premiaţi.

ECOlimpiada elevilor este un concurs complet, desfăşurat la nivel naţional, care integrează două componente. Prima este cea didactică, aceasta urmărind educarea elevilor şi stimularea interesului lor faţă de procesul de colectare selectivă, ca mijloc de prezervare a mediului. Cea de-a doua componentă a proiectului constă într-un concurs pentru elevi, având ca scop dinamizarea procesului de învăţare prin stimularea competitivităţii la nivel şcolar, local şi naţional”, au declarat organizatorii concursului ECOlimpiada.

Manualul a fost realizat de Eco-Rom Ambalaje, cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale, fiind o iniţiativă gândită ca material ajutător atât pentru elevi, cât şi pentru profesori. Auxiliarul este însoţit de un ghid de predare pentru cadrele didactice, propunând o serie de sarcini tematice foarte practice. Manualul este disponibil atât în limba română, cât şi în maghiară, într-un format modern şi prietenos, prezentând noţiuni şi situaţii actuale, pe înţelesul elevilor de clasele a III-a şi a IV-a.

Încurajarea elevilor şi recunoaşterea celor mai bune lucrări se realizează pe site-ul www.colecteazaselectiv.ro, până pe 10 februarie.