Nu s-a mai vorbit ieri cu aceeaşi febrilitate despre starea drumurilor întroienite, circulabile şi necirculabile, agrementată cu tot felul de păreri, avizate şi neavizate, fiindcă a apărut demisia – de altfel, iminentă – a premierului Emil Boc. Anunţată şi ea după ciocnirile, neobişnuit de dure, din ultima întâlnire a conducerii PDL cu parlamentarii săi, unde „greii partidului” au menţionat că o remaniere s-ar putea să nu fie de ajuns. Aparent, lucrurile s-au precipitat imediat după plecarea din ţară a delegaţiei FMI, CE şi Băncii Mondiale. La conferinţa „România în UE, 5 ani de la aderare”, de săptămâna trecută, preşedintele Traian Băsescu ne lăsase să decriptăm ce trebuie în afirmaţia: „Premierul Boc mi-a fost, îmi este şi îmi va fi un partener în continuare, în a încerca să facem ce este de făcut”, lăsând loc şi pentru o amânare sine die a unei astfel de mişcări, precum cea produsă ieri. Cum însă erau anunţate, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare, evident şi în scopul deblocării activităţii parlamentare, prin ieşirea din grevă a opoziţiei, într-un moment în care stabilitatea economică şi angajamentele faţă de UE reprezintă comandamente majore naţionale, demisia premierului Emil Boc era o premisă la un dialog care se dorea nu atât constructiv, cât fertil. Pentru PDL, Emil Boc şi guvernul său „încasaseră” dincolo de limita de saturaţie şi, deja, atârna ca o piatră de moară, detaliu costisitor într-un an electoral, încât sacrificarea nu mai putea fi amânată. Pe de altă parte, pentru cine a lecturat motivarea Deciziei nr. 51/2012 a CCR devenise clar şirul de impardonabile erori constituţionale cu care s-au legat la cap Emil Boc şi apropiaţii săi. Nu suntem în faţa unei decizii de rutină a CCR, ci a uneia care inventariază practici instituite, în abuzul promovării de legi organice prin asumarea răspunderii Guvernului, metamorfozând excepţia în regulă. Decizia CCR învederează ultragierea dreptului esenţial al cetăţenilor de a alege. Iar fibra democraţiei este determinată exact de calitatea participării. Dacă mai adăugăm şi reacţiile, deloc inspirate, să nu le spunem „tâmpite şi deplasate”, cum a făcut-o vicepreşedintele PDL Theodor Paleologu, ale unor membri ai Cabinetului la protestele din stradă, ajungem la… punctul de saturaţie. Discuţiile de la Cotroceni puteau avea o finalitate dorită dacă se accepta un Cabinet de tehnocraţi, nesupus politic, de tranziţie, garantul unor alegeri corecte, rămânând în suspans devansarea lor, sub umbrela de anticipate. În acest caz, Traian Băsescu, încercatul comandant de navă ce nu ratează niciodată destinaţia, ar detensiona, cel puţin temporar, şi strada şi scena politică. Un nou guvern de politicieni ai coaliţiei, cu un premier tehnocrat, indiferent de numele acestuia, nu reprezenta varianta fezabilă pentru USL, dispusă să ofere sprijinul politic doar în circumstanţele evocate. Cum întâlnirea a durat doar 17 minute, cei de la USL rămânând baricadaţi în ceea ce enunţaseră anterior, în repetate rânduri, nu s-a ajuns la un consens, de altfel prea puţin scontat. Anul 2012 e un an economic greu în toată Europa. Peste tot îngrijorarea este maximă. Suprapunerea unei crize politice pe fragilitatea economică nu se poate extinde prea mult.
