Ion Prioteasa: “Demisia premierului era aşteptată şi anticipată”

0
414

Vicepreşedintele PSD la nivel central, Ion Prioteasa, a afirmat, ieri, că demisia premierului Emil Boc era aşteptată şi anticipată de întreaga clasă politică, demersul liderului PDL înscriindu-se în încercarea de a mai salva ce se poate din imaginea erodată a partidului de guvernământ. De asemenea, Ion Prioteasa apreciază demisia Guvernului ca o victorie a societăţii civile.

Ion Prioteasa

«Demisia premierului Emil Boc – şi implicit a Guvernului pe care-l conduce fără succes de trei ani de zile – este una aşteptată şi anticipată de toată clasa politică. Nu se mai punea problema „dacă”, ci „când” îşi va prezenta demisia. Este încă o victorie a societăţii civile, a miilor de români care au rămas uniţi şi care au protestat zilnic în marile oraşe din România împotriva Cabinetului Boc şi a măsurilor anti-sociale adoptate de acest guvern. Nu pot să nu mă gândesc la toate aceste decizii adoptate împotriva propriului popor de către Guvern, hotărâri care au condamnat la sărăcie întreaga societate, determinând din ce în ce mai mulţi români să se gândească la anii de tristă amintire a regimului dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu», a spus preşedintele PSD Dolj, Ion Prioteasa.

“Traian Băsescu încearcă să mai spele ceva din imaginea partidului de guvernământ”

Liderul social-democraţilor doljeni consideră că preşedintele Băsescu încearcă şi o manevră de cosmetizare a imaginii PDL înainte de alegeri, considerând însă că protestele de stradă nu vor înceta până ce nu se organizează alegeri anticipate. “Prin această demisie a premierului Emil Boc, PDL şi preşedintele Traian Băsescu încearcă să mai spele ceva din imaginea partidului de guvernământ. PDL şi partidele care s-au aflat în arcul puterii trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru această dezastruoasă guvernare, care a împins spre pauperizare toate categoriile sociale din România, de la profesori, cadre medicale, poliţişti până la şomeri şi pensionari. Economia României, sugrumată de firmele clientelare partidului de guvernământ, plăteşte din plin pentru măsurile proaste adoptate de acest Guvern demisionar. Firmele mici şi mijlocii vor fi în continuare falimentate, pentru că cei care astăzi părăsesc corabia aflată în derivă au fost incapabili să ofere o alternativă de relansare a economiei. Demisia premierului Emil Boc nu mă surprinde şi, dacă vreţi, este o recunoaştere implicită a incompetenţei Cabinetului pe care l-a condus. Emil Boc a fost doar un executant al deciziilor venite în plic de la Palatul Cotroceni. Acest Guvern a compromis total ideea de dialog, de democraţie, asumând 17 legi importante pentru România în dispreţul Parlamentului. După trei ani de guvernare, timp în care normalitatea în România a ajuns să fie dispreţuită de actuala putere, promovând anormalitatea şi incompetenţa la toate nivelurile, Executivul de la Palatul Victoria îşi poate trece în cont şi reuşita intrării în istorie ca cel mai incapabil Guvern post-decembrist”, a declarat vicepreşedintele PSD Ion Prioteasa.

Despre desemnarea lui Cătălin Predoiu ca premier interimar, liderul social-democrat spune că este “o nominalizare pe termen scurt”, dar că nu este soluţia potrivită: “Nominalizarea lui Cătălin Predoiu mi se pare una pe termen scurt. Cred că se va găsi cineva mai ponderat din Guvern, care să poată să poarte un dialog în perioada următoare. Nu mi se pare o soluţie bună, întrucât, de ani de zile de când îl ştim pe Cătălin Predoiu ca ministru al Justiţiei, nu s-au petrecut lucruri extraordinare în domeniul pe care îl conduce, aşa că, în afară de faptul că probabil o să impună un dialog mai apropiat cu societatea civilă, cu partidele politice, nu cred că se va întâmpla vreun fenomen spectaculos”.

Ion Prioteasa, vicepreşedintele PSD: “Partidele care compun arcul guvernamental ar trebui să-şi asume acest eşec şi în continuare să avem un guvern de tehnocraţi, care, într-o perioadă de aproximativ 60 de zile să pregătească alegerile anticipate, pentru că asta cere opinia publică din România”.