Piţurcă are doar „spatele” acoperit

0
344

Selecţionerul are de unde alege portarul şi fundaşii tricolori, problemele apărând în special în avanposturi

Controversatul stagiu de pregătire desfăşurat recent în Antalya de echipa naţională sau România A cum a fost denumit grupul format numai din jucători din ţară i-a oferit selecţionerului Victor Piţurcă posibilitatea de a omogeniza cât de cât lotul lărgit pe care îl are în vedere, dar şi ocazia de a-i „maturiza” pe unii dintre tinerii de perspectivă, obişnuindu-i cu atmosfera şi regimul de la lotul naţional. Piţi s-a declarat mulţumit de experimentul din Turcia, pe care l-a valorificat la maxim, uneori şi cu 3 antrenamente pe zi, cât şi de cele două meciuri de verificare, câştigate cu 4-0 (cu Turkmenistanul) şi 2-1 (cu Krivbas Krivoi Rog). Analizând pe posturi opţiunile de viitor ale lui Piţurcă, antrenorul desemnat să construiască o nouă echipă naţională, se poate trage concluzia că soluţiile se găsesc mult mai uşor în privinţa postului de portar şi în defensivă, unde se poate anticipa o concurenţă reală pentru viitorul apropiat. De la mijloc în sus apar bătăile de cap, Piţurcă fiind nevoit să facă selecţia în funcţie de context, de forma jucătorilor, întrucât tinerii predispuşi la un moment dat să prindă un loc în lotul naţionalei întârzie să confirme, inconstanţa sau accidentările scoţându-i din calcule pentru anumite perioade. Obiectivul lui Piţurcă este Europeanul din 2016, însă selecţionerul trebuie să-şi ia o marjă importantă de risc dacă mizează de acum pe posibilii titulari de peste 4 ani.

Portari: Tătăruşanu (26 de ani), Pantilimon (25 de ani), Lung (23 de ani), Bălgrădean (24 de ani).

La capitolul portari atât prezentul, cât şi viitorul par asigurate. „Veteran” este Tătăruşanu, care abia a împlinit 26 de ani şi evoluează constant în cupele europene cu Steaua, având deja şi 10 selecţii la naţionala mare. Pantilimon este în lotul celei mai bogate echipe din lume, Manchester City, însă apariţiile sale în primul unsprezece sunt sporadice, fiind folosit doar în FA Cup. Lung şi Bălgrădean sunt titulari la echipele de club, unde apără bine, aşteptând şansele lor de a prinde lotul, având atuul jocurilor în faţa lui „Panti”.

Fundaşi dreapta: Măţel (23 de ani), Râpă (22 de ani), Bărboianu (24 de ani), Pleaşcă (21 de ani), G. Matei (22 de ani).

În condiţiile în care Săpunaru şi-a pierdut locul de titular la Porto, postul de fundaş dreapta a devenit prilej de improvizaţii, Piţurcă „trăgându-i” în margine pe stoperii Luchin sau Papp. Râpă poate încă evolua la „under 21” şi oricum nu se află în graţiile lui Piţi, iar Măţel, G. Matei şi Bărboianu au fost accidentaţi în ultima vreme.

Fundaşi centrali: Luchin (26 de ani), Papp (23 de ani), Chiricheş (23 de ani), Gardoş (24 de ani), Găman (23 de ani), Dragoş Grigore (26 de ani).

Pentru cuplul de stoperi Piţurcă nu are bătăi de cap, fundaşii centrali cu perspective interesante abundând în ultima vreme. Chiar dacă Rădoi şi Chivu s-au retras, Goian şi Tamaş pot face deocamdată un duet sigur în centrul defensivei, însă Piţurcă poate miza oricând pe fundaşi tineri care au constanţă în evoluţii la echipele de club.

Fundaşi stânga: Radu Ştefan (26 de ani), Latovlevici (26 de ani), Grecu (24 de ani), Sepsi (26 de ani), Silviu Ilie (23 de ani), Pârvulescu (24 de ani).

Căpitanul naţionalei, Răzvan Raţ, este suveran acolo, însă lazialul Radu Ştefan, mult mai tânăr şi mai în formă pare soluţia pentru următoarea campanie de calificare. Dacă Latovlevici ar pleca la St. Etienne şi Sepsi la Dinamo Kiev s-ar crea o concurenţă mai puternică în viitorul apropiat. De asemenea, craiovenii Grecu şi Bărboianu, ultimul evoluând pe acest post la naţionala de tineret, ar putea fi încercaţi în banda stângă.

Mijlocaşi: Nicoliţă (26 de ani), Torje (23 de ani), Bumba (18 ani), Chipciu (23 de ani), Neagu (23 de ani), Tănase (25 de ani), Bourceanu (26 de ani), Antal (23 de ani), Deac (26 de ani), Răduţ (22 de ani), Bicfalvi (23 de ani).

Penuria începe din linia mediană când vorbim de viitorul naţionalei, aşa încât lui Piţurcă îi va fi destul de greu să schimbe generaţia. Deac nu a confirmat la Schalke 04 şi nici Torje nu mai prinde echipa la Udinese, cei mai în formă mijlocaşi fiind Nicoliţă şi Cristi Tănase. Astfel, nu ar fi exclus să mai fim nevoiţi să-i suportăm pe Cociş sau Florescu în unele momente, să asistăm la convocări-şoc gen Pintilii sau Marinescu ori să sperăm că Sânmărtean nu se va mai accidenta în următorii 2-3 ani.

Atacanţi: Marica (26 de ani), Stancu (26 de ani), Ioniţă (23 de ani), Rusescu (23 de ani), Mărkuş (20 de ani), L. Ganea (24 de ani), Hora (24 de ani), M. Costea (24 de ani), Sburlea (24 de ani), Alexe (21 de ani).

Practic, în acest moment niciun atacant tânăr sau relativ tânăr nu este pasibil de a fi titularizat în echipa naţională a României. Astfel, veteranii Mutu, M. Nicolae, D. Niculae, Mazilu sau Gigel Bucur pot spera liniştiţi la convocări pentru preliminariile CM din 2014 – Brazilia. De altfel, la 31 de ani, Marius Nicolae este cel mai bun marcator din Liga I şi a fost şi golgheterul turneului din Antalya. Marica marchează o dată pe anotimp la Schalke, randamentul lui Stancu la Orduspor nu este elocvent, iar Ioniţă trebuie să reconfirme la Rapid pentru a reintra în vederile selcţionerului. Restul sunt doar propuneri de context sau talente departe de a confirma.