Emil Boc a demisionat, i-a luat locul, interimar, Predoiu

0
326

Premierul Emil Boc i-a anunţat ieri pe miniştri, în timpul unei şedinţe a Executivului, că a decis să depună mandatul Guvernului. Anterior, Boc le transmisese acelaşi lucru şi liderilor coaliţiei, reuniţi în şefinţa săptămânală, după cum au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale. De la Guvern, Boc a mers direct la Palatul Cotroceni, unde şi-a depus mandatul şi a avut discuţii cu preşedintele Traian Băsescu privind strategia legată de PDL şi de formarea viitorului guvern. La scurt timp după această întrevedere, şeful statului a şi semnat decretul de numire a ministrului Justiţiei, Cătălin Marian Predoiu, ca prim-ministru interimar, până la formarea noului Guvern. Acesta a intrat „în pâine” câteva ore mai târziu, convocând prima sa şedinţă de Guvern în noua calitate. Odată cu depunerea mandatului de către Boc au şi apărut zvonuri legate de posibilitatea organizării de alegeri anticipate. Pentru ca acestea să fie organizate însă, e nevoie ca două guverne să cadă în Parlament, potrivit Constituţiei, dar şi de o dorinţă în acest sens a preşedintelui.

„Am depus mandatul deoarece nu mă agăţ de putere, pentru mine contează mai puţin dacă mai rămân în funcţie câteva luni, până la alegerile din noiembrie. Am luat decizia de a depune mandatul Guvernului pentru a detensiona situaţia politică şi socială din ţară, dar şi pentru a nu pierde ceea ce românii au câştigat: stabilitatea economică a ţării. (…) Am luat decizii foarte grele, cu gândul la viitorul României, nu pentru că am dorit, ci pentru că a trebuit. (…) Vreau să le mulţumesc românilor pentru că au fost aceia care, cu adevărat, au salvat România, economia şi ţara de la colapsul economic. În criza politică iei decizii mai degrabă cu capul şi nu cu inima. Ştiu că medicamentul pe care l-am dat a avut, adesea, un gust amar. (…) Cred că acest Guvern şi-a făcut datoria şi cred că este momentul să lăsăm locul unui nou Guvern, care să culeagă roadele muncii noastre şi să fie mai popular, pentru că nu mai are de luat decizii atât de grele”, a spus Emil Boc la şedinţa de Guvern la care a anunţat depunerea mandatului.

Boc, premierul care a rezistat la 10 moţiuni de cenzură

Zvonurile privind demisia lui Emil Boc au început să circule încă de săptămâna trecută, când tot mai mulţi lideri PDL au declarat, public, că nemulţumirile din partid la adresa premierului au atins cote de nesuportat, dar se aşteaptă plecarea delegaţiilor FMI şi CE pentru luarea unei decizii.

Emil Boc a fost numit prim-ministru în decembrie 2008, el supravieţuind în faţa a zece moţiuni de cenzură.

Preşedintele Boc a stabilit ce succesor îi convine la Guvern

Imediat ce şi-a depus demisia la Cotroceni, premierul demisionar a mers la sediul PDL, unde era anunţată, pentru ora 11.00, şedinţa Biroului Permanent Naţional. Întrebat de ziarişti dacă intenţionează să renunţe şi la şefia formaţiunii, Boc a precizat că „am fost ales de către Congres şi mă voi comporta ca atare, ca preşedinte al PDL”. Anterior, şi ministrul Muncii, Sulfina Barbu, dăduse asigurări că Emil Boc nu îşi va pierde susţinerea la şefia PDL, el fiind preşedintele ales al partidului la Congresul din 2011.

Premier independent şi miniştri politici

Cu Emil Boc la cârmă, Biroul Permanent Naţional al PDL a decis, ieri, să susţină desemnarea unui premier tehnocrat în fruntea guvernului care urmează să fie format, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Sever Voinescu, la finalul şedinţei.

Şi prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde a declarat, pentru Mediafax, că noul Guvern va fi condus de un prim-ministru independent şi va fi alcătuit din miniştri politici: „În principal, noul Guvern va fi condus de un prim-ministru independent, va avea în alcătuire miniştri politici. Este o variantă care poate să treacă prin Parlament. Asta se conturează acum”.

Opoziţia nu discută decât de anticipate

În opinia liderul USL Victor Ponta, prin demisia premierului Emil Boc s-a făcut primul pas pentru declanşarea alegerilor anticipate, de ieri intrându-se în cele 60 de zile pentru dizolvarea Parlamentului. Drept urmare, acesta a spus că opoziţia este deschisă să discute orice „formulă responsabilă” care ar putea duce la anticipate.

UDMR nu crede în tehnocraţi

„A fost decizia primului-ministru şi, ca orice astfel de decizie, trebuie respectată”, a spus preşedintele UDMR, Kelemen Hunor. Acesta a menţionat că varianta pe care Uniunea i-o va prezenta preşedintelui Băsescu la consultările din aceeaşi zi va fi aceea de premier politic, care are şi va avea o responsabilitate politică, nu „un om care vine din lumea finanţelor sau din cea a multinaţionalelor, un om care nu are nici o responsanbilitate politică”.

 

În ce condiţii se organizează alegeri anticipate

Pentru ca alegerile anticipate să fie organizate, e nevoie ca două guverne să cadă în Parlament, potrivit Constituţiei, dar şi de o dorinţă în acest sens a preşedintelui.
Articolul 89 Dizolvarea Parlamentului:

(1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

(3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.

Potrivit opoziţiei, dacă s-ar organiza anticipate după formula prevăzută de Constituţie, în luna iunie România ar putea avea o nouă administraţie locală, dar şi un nou Parlament, legitim ales, precum şi un nou Guvern, care să ia măsurile economice pentru a evita ca ţara să eşueze.

 

Predoiu, preocupat să dea un semnal de continuitate

Guvernul, sub conducerea premierului interimar Cătălin Predoiu, s-a reunit ieri, la ora 17, într-o şedinţă informală, intenţia fiind aceea de a le transmite membrilor Cabinetului, dar şi populaţiei şi pieţelor externe, un mesaj de continuitate. „Solicit tuturor celor care lucrează în aceste instituţii (n.r. – din administraţia publică) să îşi continue activitatea cu competenţă, calm, legalitate şi bună-credinţă. (…) Pieţele economice şi financiare internaţionale, precum şi partenerii noştri externi, trebuie să primească chiar din aceste momente mesajul că România rămâne stabilă, guvernabilă şi îşi continuă drumul către stabilitate politică şi dezvoltare economică”, a spus Predoiu într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria.

 

Preşedintele a refuzat să-şi dea demisia, dar nu vrea nici anticipate

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat ieri, la ieşirea de la consultările pe care USL le-a avut cu şeful statului, că Uniunea i-a cerut lui Traian Băsescu demisia, iar acesta a răspuns că nu demisionează: „I-am spus că, din punctul nostru de vedere, cea mai bună, sănătoasă, rezolvare a crizei politice ar fi ca după pasul înainte făcut de domnul Boc e ca şi domnia sa să demisioneze. Ne-a spus că nu demisionează tocmai acum, când a demisionat şi premierul Boc, adică pe aceeaşi teorie a stabilităţii”. Şi la solicitarea „fermă” a USL privind organizarea alegerilor parlamentare anticipate, preşedintele a spus că România nu îşi permite alegeri anticipate şi prelungirea instabilităţii şi că doreşte instalarea imediată a unui guvern, potrivit lui Antonescu.