Beneficiarii de ajutoare sociale, cu restanţe, ar putea scăpa de suspendarea alocaţiilor

0
334

Există o portiţă de scăpare pentru românii restanţieri la stat, care pierd ajutoarele sociale. O ordonanţă de Guvern din 2003 permite primarilor să reeşaloneze datoriile către bugetele locale, mai ales celor cu situaţii financiare dificile.

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) precizează, într-un comunicat de presă, că, potrivit Codului de procedură fiscală, Ordonanţa de Guvern nr. 92/2003, articolul 125, alineatul 1, primarii pot reeşalona restanţele unor persoane la impozitele locale numai prin hotărâri ale Consiliului Local, prin constituirea unor garanţii. Articolul 125 alineatul 1 prevede că, “la cererea temeinic justificată a debitorilor, persoanele fizice sau juridice, creditorii bugetari locali, prin autorităţile administraţiei publice locale, care administrează aceste bugete, pot acorda, pentru obligaţiile bugetare restante pe care le administrează, următoarele înlesniri la plată: eşalonări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, redevenţelor, contribuţiilor şi a altor obligaţii la bugetul local, amânări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, contribuţiilor şi a altor obligaţii la bugetul local, eşalonări la plata majorărilor de întârziere, cu excepţia majorărilor de întârziere datorate pe perioada de eşalonare şi scutiri sau reduceri de impozite şi taxe locale, în condiţiile legii”.

MMFPS mai precizează că pentru acordarea înlesnirilor la plată, creditorii bugetari locali vor cere debitorilor constituirea de garanţii. “Ministerul Muncii cere edililor locali să aplice legea cu responsabilitate. Ministerul Muncii nu încurajează primăriile să stabilească noi termene pentru plata impozitelor locale. Excepţie fac numai cetăţenii care se află într-o situaţie financiară realmente dificilă. Facem aceste precizări întrucât bilanţul arată că 10,21% din totalul beneficiarilor înregistrează restanţe. Restul de 89,7% este cu plata la zi. (…) Beneficiarii de indemnizaţie de creştere a copilului, care au venituri net mai mari, au datorii vechi şi de 10 ani”, precizează reprezentanţii ministerului.

MMFPS precizează că urmăreşte să responsabilizeze cetăţenii, nu să facă economii prin suspendarea din plată a beneficiarilor de ajutoare sociale care nu îşi plătesc impozitele. “Ministerul Muncii are obligaţia să trimită banii către cei care merită, care nu îşi pot asigura nevoile primare, cum ar fi hrana, şi nu către proprietarii de maşini de lux. Anunţăm că echipele de specialişti de la ANPIS vor verifica, în perioada următoare, dacă datele transmise de edilii locali coincid cu cifrele din registre. Vom verifica inclusiv modul în care acordă primăriile reeşalonările către beneficiarii de ajutoare sociale. Cine încalcă legea plăteşte amenzi de până la 5.000 de lei”, se mai arată în comunicat.

La cererea Ministerului Muncii, până în 31 ianuarie, toţi primarii au avut obligaţia să transmită Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, situaţia beneficiarilor de ajutoare sociale – venit minim garantat, alocaţia de susţinere a familiei şi indemnizaţia de creştere a copilului – care nu şi-au plătit impozitele locale. Toţi cei care au restanţe la plata impozitelor locale se suspendă din plată începând de la 1 februarie.

Peste 73.000 de beneficiari de ajutoare sociale nu mai primesc, din februarie, alocaţia de susţinere a familiei, venitul minim garantat sau indemnizaţia pentru creşterea copilului, din cauză că nu şi-au plătit impozitele şi taxele locale. Dintre aceştia, 10,21 la sută au restanţe la plata impozitelor şi taxelor locale. Judeţele cu cei mai mulţi restanţieri sunt Mureş (23,4%), Dolj (17,12%), Bacău (16,9%), Sălaj (16,43%) şi Giurgiu (16,18%). În Capitală, 7,92% din cei care primeau ajutoare sociale nu şi-ai plătit impozitele, în cazul acestora plata prestaţiilor sociale urmând să fie suspendată. Potrivit MMFPS, alocaţia de susţinere a familiei a fost suspendată în cazul a 11,65% din cei 347.469 de beneficiari, adică 40.463 de restanţieri.

Venitul minim garantat nu se va mai acorda în 10,84% dintre cele 190.490 de cazuri înregistrate, adică 20.654 de restanţieri. Indemnizaţia de creştere a copilului se suspendă pentru 6,71% dintre cei 177.577 de beneficiari, adică 11.921 de restanţieri. Astfel, din februarie au fost suspendate ajutoarele sociale pentru 73.038 de beneficiari care au restanţe la plata impozitelor şi taxelor locale. Dacă cetăţenii îşi achită obligaţiile locale, într-o perioadă de cinci luni, reintră în plată şi vor primi, inclusiv, drepturile din urmă. (Realitatea.net)