Centre de evaluare a pacienţilor cu COVID în toate spitalele din Dolj, cu două excepţii: Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova şi Spitalul de Psihiatrie din Poiana Mare

0
437

După ce, în urmă cu două zile, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a vorbit despre înfiinţarea unor centre de evaluare a pacienţilor cu COVID, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Dolj a stabilit  aceste centre de evaluare ambulatorie . În acestea, bolnavii cu forme uşoare cu forme uşoare şi medii vor putea primi tratament gratuit, indiferent dacă sunt sau nu asiguraţi medical. Centrele au rolul de a evita  supraaglomerarea spitalelor şi să permită, astfel, şi accesul pacienţilor non-COVID la îngrijirile medicale necesare. La nivelul Doljului, vor fi amenajate centre de evaluare la toate spitalele, în afară de cel de Neuropsihiatrie din Craiova şi Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare.

Centrul de evaluare trebuie să aibă minimum un cabinet de consultaţie, o sală de tratament şi paturile pentru spitalizarea de zi. Se vor prelua spaţii deja existente, utilizate în prezent pentru alte activităţi, astfel că va fi necesară adaptarea circuitelor. Schimbările în acest sens sunt cele care vor trebui avizate de către DSP. Pacienţii vor fi evaluaţi clinic, biologic şi radiologic, în urma examinărilor fiind încadraţi în grupa de risc necesară. În cazul în care au nevoie doar de antivirale orale, li se va prescrie tratamentul, putând reveni acasă, dar vor monitorizaţi de medicul de familie. Dacă pot dezvolta forme severe şi se încadrează la administrarea de anticorpi monoclonali, care nu pot fi administraţi decât în spital, bolnavii vor fi spitalizaţi pentru o zi, apoi se pot întoarce la domiciliu, fiind tot sub supravegherea medicului de familie.