Socialistul spaniol Pedro Sanchez, nu a reuşit duminică, „din prima încercare”, validarea guvernului său în Camera Deputaţilor, unde nu a obţinut majoritatea absolută de 176 voturi, din cei 350 parlamentari. Doar 166 de aleşi i-au acordat votul de încredere, iar 165 au refuzat, un număr de 18 parlamentari abţinându-se. Un parlamentar, favorabil socialiştilor, aflaţi în alianţă inedită cu Unidas Podemos (stânga radicală) a absentat duminică. Cu o zi înainte, sâmbătă, avuseseră loc dezbateri aprinse cu intervenţii salutate, prin ropote de aplauze de grupurile parlamentare respective, din partea lui Pedro Sanchez – PSOE, Pablo Casado – PP, Ines Arrimadas – Ciudadanos, Santiago Abascal – VOX – (extremă dreaptă). Interesant un detaliu: Pedro Sanchez, actualul şi viitorul premier, a apărat dialogul cu Catalonia, considerându-l prioritate absolută, în faţa VOX şi PP, într-un moment în care independentistul Quin Torra, condamnat la 19 decembrie 2019 la 18 luni de neeligibilitate, pentru nesupunere, are interdicţie din partea Comisiei electorale de a rămâne în funcţia de preşedinte al guvernului Cataloniei. „Nici Spania şi nici Constituţia nu vor să se spargă, blocajul se va sparge”, a declarat Pedro Sanchez. Care, în prealabil, obţinuse prin protocol angajamentul parlamentarilor separatişti din partea Stângii republicane a Cataloniei (ERC), în număr de 13, de a se abţine la vot. Pablo Casado, liderul popularilor spanioli, a spus că Pedro Sanchez este liderul unei coaliţii care doreşte sfârşitul Spaniei constituţionale, şi are un guvern Frankenstein format din comunişti şi separatişti. La rândul său, Santiago Abascal a multiplicat injuriile. Spania, cea de a patra economie din zona euro a avut două rânduri de alegeri legislative anul trecut, în lunile aprilie şi noiembrie, câştigate de fiecare dată de PSOE, dar fără să întrunească majoritate absolută. Astăzi, fără vreo lovitură de teatru, greu previzibilă, guvernul Pedro Sanchez are nevoie de o majoritate simplă pentru a fi investit, în condiţiile abţinerii celor 13 parlamentari ERC, şi cinci de la EH Bildu. Cu alte cuvinte, PSOE (120 mandate), Podemos (35 mandate) plus susţinerea unor formaţiuni heteroclite, în mare parte regionale, precum Partidul Naţional Basc (PNV), Stânga alternativă (Mais Pais), Compromis, Blocul naţionalist al Galiţiei (PNG), Nueva Canarias şi Terien Existe, vor însuma 167 mandate, faţă de 164 câte adună opoziţia şi, sub o înaltă tensiune, guvernul va fi investit. Se opun investirii: Partidul Popular (88 mandate), Ciudadanos (10), VOX (52), Junts (8), CUP (2), UPM (2) şi Foro Astorias (1). Dezbaterile de sâmbătă şi votul de duminică au fost transmise în direct de canalul public TVE. Faţă de democraţia noastră parlamentară slută de-a dreptul, democraţia spaniolă – revenirea s-a făcut în 1975, după moartea lui Franciso Franco-, este una model. Cu formaţiuni politice tefere, inclusiv cele regionale, care nu cunosc trădarea sau traseismul ordinar. La noi, grupul de demisionari din partidul Pro-România, condus de Victor Ponta, a fost primit, nu ştim dacă în ovaţii, în PNL „cu drepturi depline”, încât „rebelii” pot ocupa inclusiv funcţii de conducere. Liberalii adună „cu arcanul” de pe unde pot, au făcut-o şi alţii, pentru a-şi mări numărul de parlamentari de care nu vor mai avea nevoie după alegeri, chiar dacă unora li se promite marea cu sarea. În 2017 însuşi Ludovic Orban vorbea de un proiect de lege, privind fenomenul traseismului politic considerat o gravă deteriorare a mandatului reprezentativ şi a democraţiei în România. Acum procedează pe dos. Cu un astfel de parlament, în care minorităţile, altele decât cea maghiară, votează după cum bate vântul, iar numărul traseiştilor nu se mai ştie, democraţia dâmboviţeană, slută de-a dreptul, cum spuneam, rămâne originară în toată Europa, prin sfidarea fără margini a votului popular.
