Comedia de succes „Desculţ în parc”, avându-i ca protagonişti pe Ștefan Bănică jr. (care semnează şi regia), Diana Cavallioti, Răzvan Vasilescu, Ileana Cernat şi Șerban Georgevici, se va juca la Craiova, pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, luni, 25 ianuarie, începând cu ora 19.30.
„Desculţ în parc” este o comedie scrisă în anul 1963 de renumitul dramaturg american Neil Simon. Piesa s-a jucat mai întâi cu mare succes pe Broadway, mai apoi în întreaga lume. În anul 1967 a fost ecranizată într-o distribuţie de excepţie – în rolurile principale: Robert Redford şi Jane Fonda –, scenariul filmului fiind scris de însuşi autorul piesei. În 1968, pentru „Desculţ în parc”, Neil Simon a fost nominalizat la premiile Writer Guild of America pentru cel mai bun scriitor american de comedie.
Piesa înfăţişează eforturile unui cuplu proaspăt căsătorit de a-şi construi viaţa împreună şi, mai ales, de a-şi armoniza personalităţile, ce dau naştere la manifestări şi sentimente adeseori contradictorii. Conflictele nu întârzie să apară, astfel că, pe lângă marea iubire, apar şi micile probleme ale vieţii de zi cu zi, condimentate de vecini drăguţi şi „binevoitori”.
Spectacolul pus în scenă de Ștefan Bănică jr. a mai fost prezentat la Teatrul Naţional din Craiova la sfârşitul lunii mai a anului 2011, însă într-o altă distribuţie. «Alături de colegii mei, promitem un spectacol unde veţi râde cu lacrimi. În dubla mea calitate, de actor şi regizor, aş fi foarte fericit dacă oamenii ar pleca de la acest spectacol destinşi, bine dispuşi şi cu poftă de viaţă”, declara Ştefan Bănică jr., care a mai jucat rolul principal în această piesă în 1996, în regia lui Dinu Manolache.
Biletele pentru reprezentaţia din 25 ianuarie s-au pus în vânzare, la preţul unic de 80 lei, la agenţia teatrală (te. 0251.413.677), deschisă lunea între orele 9.30-16.00, de marţi până vineri între 9.30-18.30, iar sâmbăta şi duminica între 10.00-13.00 şi 16.30-18.30.