DOINA BADEA (1940-1977)

0
392

„Apariţie şi dispariţie tulburătoare”,

care „a ars pe cerul muzicii româneşti întocmai ca o stea

a cărei strălucire ne urmăreşte încă” (Aurel Storin)

Craioveancă. S-a născut aci, în municipiul de pe Jiu, la 6 ianuarie 1940. În Sfânta zi de Bobotează. O zi de iarnă, cu zăpadă multă şi cu ger aspru.

Copilăria i-a fost vegheată de mama sa – o femeie isteaţă şi harnică, cu o bogată experienţă de viaţă.

Școala primară a făcut-o în urbea natală. Și tot aci, liceul. Liceul clasic mixt – o instituţie de învăţământ preuniversitar, care a fost slujită de o întreagă galerie de dascăli valoroşi şi a avut un statut special: punea un accent deosebit pe pregătirea elevilor săi la disciplinele umaniste (în planul de învăţământ, limba latină ocupând un loc central).

Încă de timpuriu, a demonstrat că posedă (fapt remarcat în familie şi în anii de şcoală) unele reale aptitudini muzicale. Și o anumită “chemare” pentru muzică. Pentru muzica uşoară românească, în primul rând. Aşa se explică de ce, paralel cu studiile liceale, a frecventat (le-a absolvit în 1958) şi cursurile Conservatorului “Cornetti” din Craiova. Și a făcut parte din corul Ansamblului Artistic “Nicolae Bălcescu” – aflat sub conducerea maeştrilor Mihai Bârcă şi Alexandru Racu.

Cariera de cântăreaţă şi-a început-o, cu adevărat, în august 1960, pe scena Teatrului Muzical din Deva. Unde a ajuns în urma unui concurs deosebit de exigent.1

La început (în primele două stagiuni, de fapt), spectatorii au cunoscut-o (au aplaudat-o şi au îndrăgit-o) sub un alt nume de scenă (unul “exotic” ales de Ion Preda, directorul teatrului): Reta Marga. A rămas aci (cântând cu vocea ei unică – unor săli arhipline) vreme de trei ani, apărând în numeroase spectacole de succes, între care: “Șarjele revistei”, “Pe treptele revistei”, “Vacanţă muzicală”, “Strada mare”, “Pagini alese din revista de altădată” ş.a.

În anul 1963 va ajunge – la îndemnul unor personalităţi din “lumea” selectă a muzicii româneşti (i-am avut în vedere pe Puiu Maximilian şi Vasile Veselovschi, care o remarcaseră la Teatrul din Deva, cu care ei colaborau) în Bucureşti, angajată a Teatrului “Constantin Tănase”.

Unde va cunoaşte consacrarea. A fost prezentă la unele din ediţiile Festivalului “Maria Tănase”, organizate, încă de atunci, la Craiova. A făcut parte – alături de Margareta Pâslaru, Dida Drăgan, Mihaela Mihai, Anda Călugăreanu, Aura Urziceanu, Aurelian Andreescu, Dan Spătaru, Luigi Ionescu – din grupul de cântăreţi (“tineri, talentaţi, celebri”), care au scris o pagină ce-i onorează în istoria muzicii uşoare româneşti. A fost, de asemenea, o prezenţă dorită şi apreciată în emisiunile (radio şi TV) de muzică şi cele de divertisment (Bună seara, fete, bună seara băieţi; Album duminical ş.a.). A cântat (şi a cules aplauze) la “Savoy”, la “Sala Palatului”, la “Sala Radio”, sub bagheta maestrului Sile Dinicu.

A cântat, o vreme, şi în Grădina “Cina”. A participat, cu un remarcabil succes, al diferitele ediţii ale Festivalului de la Mamaia (cu piese apreciate nu doar de juriu, ci şi, mai ales, de numeroasa asistenţă, care a răsplătit-o, de fiecare dată, “cu flori, aplauze, premii şi cronici elogioase”): Ploaia şi noi, Cânta un matelot, Șoapte de iubire, Țara unde m-am născut, Sună clopotele vieţii, Sburaţi porumbei… În 1977 a obţinut (cu piesa: „Din totdeauna pe acest pământ”) Marele premiu de la Mamaia.

Doina Badea a cântat, de asemenea (în faţa unor săli arhipline, entuziasmându-şi asistenţa) şi în străinătate (la Moscova, în Polonia, în Germania, în Franţa – la celebra sală “Olympia”, din Paris, în 1965 şi 1967, în Israel etc.).

A lansat, de-a lungul anilor, numeroase discuri de muzică uşoară (acompaniată fiind de Orchestra “Radio”, dirijată de Sile Dinicu şi, la “Electrecord”, acompaniată, de data aceasta, de orchestra ce-l avea la pupitru pe vestitul saxofonist Imre Sony).

A colaborat, în timpul carierei sale muzicale, cu cei mai apreciaţi compozitori. Amintim, din rândul acestora, pe Temistocle Popa, Vasile Vasilache, Eli Roman, Vasile Veselovschi, Gherase Dendrino, George Grigoriu, Henri Mălineanu, Nicolae Kirculescu ş.a., care şi-au “ţesut” melodiile pe textele inspirate ale unor autori de real talent: Flavia Buref, Mihai Maximilian, Aurel Storin, Romeo Iorgulescu, Aurel Felea şi poetul Ion Minulescu.

* * *

A cântat – aşa cum numai ea putea s-o facă – în primul rând muzică uşoară. Să ne amintim câteva titluri: Ploaia şi noi (V. Vasilache/ Flavia Buref); Cânta un marinar la proră (V. Veselovshi/ I. Minulescu), Șoapte de iubire (T. Popa/ A. Grigoriu, R. Iorgulescu); Păstrează-mă doar pentru tine (V. Vasilache/ E. Morea), Iubeşte-mă cum te iubesc şi eu (E. Roman/ N. Kirculescu); Cred în fericirea noastră (G. Grigoriu/ A Grigoriu, R. Iorgulescu); Mai spune-mi că nu m-ai uitat (Gh. Dendrino/ M. Maximilian); De unde ştii, vioară, tu (N. Kirculescu/ A. Felea) etc. Atrasă şi stimulată de Ioana Radu, “regina romanţei româneşti”, a îndrăgit romanţa: De ţi-ar spune poarta ta (Ionescu Turcu/ Mia Braia); Romanţa inimii (V. Veselovski/ Ion Minulescu); În cârciumioara unde cântă un cobzar (Gh. Dendrino, M. Maximilian) ş.a.

Și, oarecum surprinzător pentru mulţi, a adus în săli de spectacol şi pe scenă (deloc întâmplător, pentru că, potrivit proprie-i mărturisiri, “idolul” ei a fost Maria Tănase – “doamna cântecului popular românesc”) unele memorabile melodii populare (Lung e drumul Gorjiului, Mi-am pus busuioc în păr, Hăulita, de exemplu).

* * *

«Vocea ei era considerată un fenomen. Colegii de scenă o iubeau şi o apreciau. Compozitorii nu o mai slăbeau cu propunerile de noi cântece: ştiau că tot ce interpretează ea, Doina Badea, devine şlagăr. Îşi iubea meseria şi o respecta. Trăia şi cânta cu pasiune fiecare melodie…» (Carmen Anghel)

«Doina Badea avea o voce unică» (Alexandru Dobondi)

«Apariţie şi dispariţie tulburătoare, Doina Badea a ars pe cerul muzicii uşoare româneşti întocmai ca o stea a cărei strălucire ne urmăreşte încă…» (Aurel Storin)

«Doina Badea s-a impus ca o solistă de excepţie. S-a remarcat, cu vocea deosebită pe care o avea, fiind o revelaţie şi o mare descoperire. În ani ’60-’70, ea a luat un avânt extraordinar, ajungând, aş putea spune, prima doamnă a cântecului de muzică uşoară românesc…» (Gheorghe Zamfir)

«Doina Badea a fost, este şi va fi mereu o fiinţă cu totul excepţională în peisajul muzicii româneşti…» (Flavia Buref)

«Melodiile ei, care au avut succes, au fost multe, nimeni nu le-a preluat din cântăreţii noştri. Nu din cauză că n-ar fi fost nimeni în stare, nici din respect. Cred că le-a cântat într-un anume fel, încât nimeni nu s-a încumetat să rişte comparaţia»…

«Era credincioasă… Când intra în scenă, îşi făcea semnul crucii…» (Dan Mihăescu)

«A fost un om foarte talentat, o profesionistă desăvârşită. Îmi era foarte dragă şi o admiram…» (Angela Moldovan)

«Doina Badea a fermecat nu doar auzul românilor, care au auzit-o la radio, televiziune sau înregistrate pe discuri sau în concerte autohtone. Și străinii au admirat vocea ei…» (George Sbârcea)

«Doina Badea era cântăreaţa care avea vocea cea mai mare, mai profundă şi mai puternică… Cea mai mare avere a ei era glasul. A făcut din el ce a vrut…» (Tiţa Ștefan)

«Cânta şi avea ceva de furtună în voce şi-n felul ei de a fi… Totul, în viaţa ei, a fost năvalnic: succesul, dragostea, moartea…» (Cornel Todea)

«Vocea Doinei Badea umplea totul. Umplea sălile de mii de locuri, umplea undele pornite spre înalt, din antenele staţiilor de televiziune şi staţiile de radio. Dar, mai presus de toate, umplea inimile…» (Florin Condurăţeanu)

«… Un om deosebit. Îşi respecta statutul de profesionistă. Niciodată nu a lipsit de la vreo repetiţie pe care am făcut-o cu orchestra… Avea un respect cu totul ieşit din comun pentru instrumentişti… Dispariţia ei este o mare pierdere… O solistă de talia şi calibrul ei este foarte greu să mai vedem» (Nicu Creţu)

«Era o mare culegătoare de folclor. A rămas olteancă până în măduva oaselor. Era o persoană modestă, o mamă şi o soţie extraordinară, o gospodină…» (Marlene Vasilache).

* * *

Vineri, 4 martie 1977. O zi obişnuită. Natura dădea primele semne că se trezea la viaţă. Vestea venirea primăverii. Seara – una liniştită. Cu “lună plină şi cer înstelat”. Nimeni şi nimic nu prevestea ce avea să se întâmple. Nimeni şi nimic nu bănuia venirea catastrofei. Ora 21:20. O oră fatală. Ora la care s-a “declanşat” cel mai înfricoşător (şi “devastator”) cutremur în România. Din adâncul pământului, au început să se propage, “într-un galop de zimbri înfuriaţi”, undele colosale de şoc. Intensitatea, pe scara Richter, 7,2 grade… Panică. Oameni cuprinşi de spaimă. Părinţi cu copii în braţe. Țipete de disperare şi de durere… Clădiri prăbuşite. Locuinţe grav avariate. Oameni (numai în Bucureşti, peste 1.500) care şi-au pierdut viaţa. În doar 55 de secunde, cât a durat cutremurul… Printre aceştia, şi Doina Badea, soţul ei, Traian Smeu, şi cei doi copii, Bogdan-Traian şi Aurel-Claudiu… Familia Badea se mutase, cu puţin timp înainte de catastrofă, într-o locuinţă nouă. Un apartament în Blocul Barului “Continental”. Și erau fericiţi. Cu doar trei zile înainte de cutremurul ucigaş, îi mărturisea Flaviei Buref: “… sunt aşa de mulţumită… Am doi copii minunaţi; cariera mea a atins un prag înalt; vreau, anume, să fac lucruri din ce în ce mai frumoase; simt că, acum, sunt cel mai împlinită!…”.

Și totuşi… S-a dezlănţuit cutremurul… A venit – la porunca hotărâtă a Destinului – moartea. Moartea ei, împreună cu cea a celor dragi: soţul şi cei doi băieţi. În seara aceea blestemată, Doina abia plecase de acasă. Urma să se întâlnească cu Alexandru Bocăneţ (care se afla la Toma Caragiu). Cutremurul a prins-o în lift (s-a spus şi că, de fapt, s-ar fi aflat, atunci, în clipa fatală, pe scări, deoarece nu-i plăcea să coboare cu liftul). Când a început cutremurul, blocul “Continental” s-a prăbuşit. Și, odată cu el, s-a “prăbuşit” şi Doina Badea. Ea, soţul şi cei doi băieţi ai lor.

Venită, în grabă, la faţa locului, după încetarea cutremurului, Marlene Vasilache, soţia cunoscutului compozitor, povesteşte (în una din paginile Ediţiei de Colecţie a “Jurnalului Naţional”, consacrată omagierii celei care a fost, “şi la propriu, şi la figurat, Alteţa muzicii uşoare româneşti”): “… Ne-am dus să vedem ce putem să mai facem. Au fost găsiţi Traian cu un copil în braţe şi cu faţa spre camera unde dormea cel de-al doilea. La etajul doi a fost găsită o mână de-a ei, recunoscută după verighetă”. Iar printre ruine (puse în mişcare de o adiere uşoară de vânt), câteva fotografii de familie, din care, veselă odinioară, zâmbea Doina. Zâmbea soţul ei. Și zâmbeau, fericiţi, copiii lor.

Trupul Doinei n-a fost găsit. Toate încercările făcute pentru a-l putea “recupera”, din dărâmături, au fost zadarnice. Urmarea: Autorităţile au refuzat să elibereze certificatul de deces, motivând lipsa unui… “organ vital”, din corpul celei dispărute. Până la urmă, au cedat. Și, pentru identificare, “au scris, pe o mână”, numele ei: Doina Badea.

Corpul defunctei n-a fost găsit. A doua zi, “nici măcar verigheta nu mai exista”. De ce? Simplu! “Fusese furată de pe deget!

* * *

Artista îşi doarme somnul de veci în Cimitirul “Ungureni” din Craiova – oraşul ei natal, unde şi-a trăit copilăria şi adolescenţa, unde a frecventat şcoala primară, liceul şi cursurile vestitului conservator “Cornetti”.

O cruce de marmură albă, pe care se află chipul luminos al artistei, veghează mormântul în care Doina Badea, soţul ei, Traian Smeu, şi cei doi copii, Bogdan-Traian şi Andrei-Claudiu îşi dorm somnul de veci. Cu ei, atunci, în acel nefericit 4 martie 1977, Timpul n-a mai avut răbdare. I-a luat cu el, pentru a-i duce departe, departe, în Împărăţia tainică şi rece a Tăcerii. Acolo unde – ne învaţă Sfânta Scriptură – nu este întristare şi suspine, ci viaţă veşnică.

Două inspirate mesaje cu semnificaţie şi valoare de Testament îi străjuiesc mormântul: “Vă las cântecele mele, ca ecou al sufletului meu” şi “Doină din străbună glie/ Cât de dragă îmi eşti tu mie”.

Doina, soţul şi copiii lor au “zburat”, fără să-şi dea seama, acolo, Sus, la Cer, încredinţându-şi sufletul curat în grija Marelui Părinte. Cei care au cunoscut-o (şi apreciat-o) pe Doina Badea, o regretă.

Sincer. Și, cei mai mulţi, n-au uitat-o. Îi ascultă şi azi, cu mult drag, cântecele.

Ea a intrat, prin tot ce a dăruit, cântând, pentru întotdeauna, în Istoria muzicii uşoare (şi nu numai) româneşti. Și face parte din “familia” celor cu care Soarta a fost din cale afară de vitregă, a celor despre care se poate afirma (fără teama că s-ar putea greşi) că au avut un Destin (şi un sfârşit) tragic. O biografie tristă…

Prof. emerit NICOLAE A. ANDREI

––––––––––––

1 În realizarea acestui medalion autorul s-a slujit, în bună măsură, de informaţiile cuprinse în Ediţia de Colecţie a “Jurnalului Naţional” (din ziua de luni, 10 octombrie 2007), dedicată cântăreţei Doina Badea.

2 Au dispărut, atunci, în Capitală şi alţi cunoscuţi (şi apreciaţi) oameni de cultură şi artă, precum Toma Caragiu, Alexandru Ivasiuc, A. E. Baconski, Mihai Gafiţa, Alexandru Bocăneţ…