Prima zi după Botezul Domnului, 7 ianuarie, este închinată Sf. Prooroc Ioan, potrivit regulii după care în ziua ce urmează marilor praznice sunt sărbătorite principalele persoane care au luat parte la evenimentul amintit la praznicul respectiv.
Sf. Ioan a fost prooroc, Înaintemergător şi Botezător al Mântuitorului Iisus Hristos. A fost pecetluit cu această chemare încă de la venirea lui pe lume, vestită de înger. De foarte tânăr a fost prooroc al pocăinţei. A iubit înfrânarea şi viaţa aspră din pustiul Iordanului. Aici a trăit, a predicat şi i-a botezat pe cei care credeau cuvintele lui. Predica lui era schimbarea vieţii, întoarcerea la Dumnezeu şi împăcarea cu El: “Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!” Este cel dintâi care face ceea ce predică. Îi îndemna pe oameni să facă roade vrednice de pocăinţă, milostenie, dreptate, să aibă dragoste de semeni şi îi osândea pe făţarnici, numindu-i pui de vipere. Atât de mare faimă avea, că mulţi se întrebau dacă nu cumva Ioan este Hristos. El însă le răspundea tuturor: “Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc.” Cel mai important moment din viaţa Sf. Ioan este atunci când, botezând, descoperă printre oameni pe Hristos-Mesia, după semnul ce i s-a dat: “Peste care vei vedea Duhul pogorându-se şi rămânând peste El, Acesta este Cel ce botează cu Duh Sfânt.” În toată Evanghelia, Ioan este pentru Hristos un martor de mare încredere, dovadă că Domnul s-a lăsat botezat la Iordan de cel despre care spune că este mai mult decât prooroc, că între cei născuţi din femeie nu este altul mai mare decât el. Când unii dintre ucenicii lui încearcă să-i trezească în suflet invidia faţă de Hristos, proorocul le răspunde: “Un om nu poate să ia nimic dacă nu-i este dat de sus. Cel ce vine din cer este mai presus de toţi. Acesta (Hristos) trebuie să crească, iar eu să mă micşorez”.
La Bobotează, preoţii din Sf. Munte Athos, când fac agheasma, nu mai bagă Sf. Cruce în apă, ci iau mâna Sf. Ioan şi o bagă în vasele pline cu apă de izvor cântând: “În Iordan botezându-te Tu, Doamne…”. Şi când o scot din apă, mâna se închide şi se deschide de trei ori, semn că Dumnezeu este cu această mână care s-a atins de creştetul Său, în Iordan.