75 de locuri de muncă la recoltarea căpşunilor şi a zmeurii – Bursa locurilor de muncă pentru sectorul agricol din Danemarca

0
788

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) va organiza în data de 15 februarie 2012 o bursă a locurilor de muncă pentru sectorul agricol din Danemarca. „Angajatori şi consilieri EURES danezi vor veni în România pentru a intervieva candidaţii. Sunt oferite circa 75 de locuri de muncă pentru lucrători în agricultură, la recoltarea căpşunilor, mazării, zmeurii, a altor fructe şi legume. Sezonul recoltării căpşunilor va fi începând cu sfârşitul lunii mai sau mijlocul lunii iunie până la sfârşitul lunii iulie sau jumătatea lunii august. Recoltarea mazării se va face de la sfârşitul lunii mai până la finele lunii august, adică, 8-14 săptămâni iar recoltarea zmeurii, respectiv căpşuni în sere, din luna aprilie până în noiembrie, în diferite perioade de timp. „În cazul recoltării căpşunilor şi mazării din luna mai până în luna august, la cele mai multe ferme, aplicanţii trebuie să îşi aducă un cort, ustensile de gătit şi haine groase.  În ferme se vor asigura spaţii acoperite pentru prepararea mâncării şi pentru toalete. Taxa pentru cazare în camping este între 2 şi 10 euro/zi, pentru a fi acoperite costurile serviciilor de electricitate, apă. Uneori angajatorul poate oferi cazare în spaţii acoperite, contracost. În cazul în care contractul începe înainte de luna mai şi se termină după luna august angajatorul va oferi întotdeauna cazare în spaţiu acoperit sau va ajuta lucrătorul să îşi găsească cazare”, se mai precizează în comunicat.

Plata se face conform contractului de muncă individual

Plata muncii la recoltatul căpşunilor şi mazării se efectuează întotdeauna în funcţie de cantitatea culească, în medie de 0,8 – 0,9 euro/kg ( o medie de 10-15 euro net/oră, în funcţie de viteza recoltării). Plata se face conform Contractului Colectiv de Muncă aplicabil în agricultură, încheiat între asociaţiile patronale şi federaţia sindicală daneză. Dacă angajatorul nu are încheiat un asemenea contract colectiv de muncă plata se face conform contractului de muncă individual încheiat între angajator şi angajat.  „În mod normal, se lucrează între 25-37 ore săptămânal dar numărul lor depinde de recolta şi de vreme. Munca începe deseori la 4 dimineaţa. Trebuiesc îndeplinite câteva condiţii generale , acestea fiind : vârsta minimă – 18 ani; cunoştinţe de limba engleză – nivel mediu; experienţa în munca agricolă constituie un avantaj sau munca anterioară în ferme daneze constituie un avanatj şi nu în ultimul rând, flexibilitatea cu privire la schimbarea orelor de lucru în timpul contractului de muncă…”.

Ultima aplicaţie, 6 februarie

Candidaţii îşi vor crea on line CV-ul în limba engleză, pe site-ul oficial danez pentru munca sezonieră, www.seasonalwork.dk. Completarea aplicaţiei nu înseamnă obţinerea autonomă a unui loc de muncă este doar o condiţie obligatorie pentru a putea fi admis la interviu. Data ultimei aplicaţii pe site-ul menţionat este 6 februarie 2012. „Înştiinţarea persoanelor selectate din judeţul Dolj, de către angajatorii danezi care vor participa la selecţie se va face în scris de către consilierul EURES din cadrul AJOFM Dolj. Astfel, consilierii EURES vor preciza detaliile referitoare la selecţia ce va avea loc în data de 15 februarie 2012, locaţia şi porgramul bursei, precum şi la actele ce trebuie aduse de candidat în ziua interviului”, se mai precizează în comunicat. La bursă vor participa numai persoanele invitate de consilierul EURES din cadrul fiecărei Agenţii Judeţene având obligaţia de a fi înregistraţi în baza de date a agenţiei.