Pârvulescu, efectul mentalităţii provinciale

0
141

Subiectul Pârvulescu tinde să depăşească amploarea „cazului Figo” raportându-ne la mediatizarea din presa noastră. De fiecare dată când un jucător neinstruit îşi declară făţiş afinitatea pentru un anumit club şi semnează cu unul rival este înfierat peste tot şi de toată lumea fără a se căuta explicaţiile gesturilor sale puerile. Jucătorul provenit de la Mediaş a suprins totuşi, ţinând cont că avea un background sănătos, tatăl său petrecând o viaţă în fotbal, atât ca arbitru, iar acum conduce un club de Liga I, Pandurii Târgu Jiu. Nici ca intelect Pârvulescu nu pare a se compara cu „Dodel” Tănase sau „Bloc-notes” Răducanu, aşa încât  „cugetările” sale prealabile înţelegerii cu Steaua apar cel puţin ciudate. Pentru declaraţiile stil-mercenar a devenit deja etalon Mihăiţă Pleşan, însă fostul jucător al Ştiinţei, peregrinat apoi pe la jumătate din Liga I, se „dedica” suprem la nivel verbal fiecărei echipe abia după ce era oficial transferat. Pârvulescu a comis „blasfemia” prematur. Vina trebuie căutată însă în altă parte, mai degrabă la nivelul mentalităţii suporterilor români. Paradoxal, deviaţiile sentimentale ale lui Pârvulescu i-a iritat la maxim pe suporterii dinamovişti, deşi în mod normal medieşenii ar fi trebuit să-l taxeze pe jucător de când acesta se afişa drept „câine până la moarte” şi încă evolua pentru Gaz Metan. Mediaşul nu constituie nici pe departe o enclavă într-o Românie împărţită de rivalitatea Steaua-Dinamo, echipe care beneficiază de cohorte de fani superficiali şi artificiali. Când Steaua este primită oriunde în ţară precum echipa naţională, excepţie făcând doar Craiova şi, parţial, Timişoara, iar în Ardeal sunt colonii dinamoviste, de ce ar trebui Pârvulescu răstignit mediatic? Lipsa de respect a jucătorilor din provincie faţă de culorile în care joacă este doar reflectarea lipsei de patriotism local şi de cultură ultra’ a majorităţii suporterilor români. Constrastul imbecil din declaraţiile lui Pârvulescu reprezintă de fapt emulaţia absurdă, ilogică semnalată la nivelul întregii ţări în jurul celor două echipe bucureştene, încurajată excesiv şi de presa centrală. Susţinerea echipei locale este un concept aproape prohibit în România, copiii sunt educaţi de mass-media,  nimeni nu dă doi bani pe încurajarea tradiţiei locale. Sigur, e mai lesne să preţuieşti valorile altora, însă cum rămâne cu orgoliul autohton? În Anglia, cetăţenii din Crewe, Plymouth sau Bradford nu venerează coloşi precum Liverpool, Chelsea sau Manchester United, iar datorită acestei mentalităţi, echipele respective, fie că activează în liga a patra sau a cincea, sunt considerate branduri locale. Dacă pe arena din Mediaş nu ar abunda fularele cu Steaua şi Dinamo, Pârvulescu nu ar fi îndrăznit să recurgă la astfel de neghiobii, considerate sacrilegii în alte părţi. Craiova a avut şi ea parte de „Iudele” sale, însă în ciua trădărilor necontenite, discursurile jucătorilor crescuţi în Bănie s-au păstrat decente. Ultimele exemple, Găman şi Bărboianu, care la semnarea contractelor cu Dinamo nu au uitat să menţioneze că Ştiinţa rămâne echipa lor de suflet. Chiar dacă aceasta era pe cale de dispariţie.