Fost director în ANAF, trimis în judecată de DNA

0
300

Fostul director al Direcţiei de Investiţii , Achiziţii Publice şi Servicii Interne din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a fost trimis în judecată de DNA, în stare de libertate, împreună cu alte două persoane.

STROE DAN, la data faptelor director al Direcției de Investiții Achiziții Publice și Servicii Interne din Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), a fost trimis în judecată, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– trafic de influență, în formă continuată,
– instigare la spălarea banilor, în formă continuată.  În acelaşi dosar, două persoane fizice, administratori ai unor societăți comerciale, au  fost, de asemenea, trimise în judecată, pentru săvârșirea unor infracțiuni de complicitate la trafic de influență, spălarea banilor, și cumpărare de influență, comise în formă simplă și continuată. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt: Inculpatul Stroe Dan, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la trei oameni de afaceri suma totală de 6.614.818 lei (2.712.616 lei, 2.644.300 lei și 1.257.902 lei ), reprezentând prețul influenței pe care acesta ar fi exercitat-o asupra colegilor săi cu atribuții în procedura de achiziție, astfel încât societățile celor trei persoane să câștige licitațiile organizate de A.N.A.F pentru cumpărarea de produse software. Banii respectivi (reprezentând 10% și 20% din valoarea contractelor respective) ar fi fost remiși funcționarului indirect, în perioada iulie 2011 – ianuarie 2012, prin transfer bancar, în contul unor societăți indicate și controlate de acesta din urmă, în baza unor contracte fictive de prestări servicii. În cauză, procurorii au dispus măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior, în cursul anului 2016, într-o altă cauză penală, Stroe Dan a încheiat cu procurorii anticorupție un acord de recunoaștere a vinovăției, ce a fost admis de Tribunalul București, care l-a condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.