CM de handbal: România, victorie dramatică în faţa Ungariei şi calificare!

0
645

În ultimul meci din grupa C a Mondialului din Japonia, România a învins dramatic Ungaria, scor 28-27, iar tricolorele se califică in extremis în faza următoare a grupelor. Maghiarele au condus pe tot parcursul jocului, inclusiv cu 5, 6 sau 7 goluri: 5-0, 7-2, 16-9, 16-10 la pauză şi 18-12, dar Cristina Neagu şi-a purtat echipa spre o revenire de senzaţie.

Fetele noastre au recuperat fabulos diferenţa, iar ultimele minute au fost de infarct. Cu 150 de secunde înainte de final, Ungaria conducea cu 2 goluri şi mergea mai departe şi cu un egal. Fetele noastre au revenit fantastic, iar Neagu a transformat o aruncare de la 7 metri, cu 3 secunde înainte de final, pentru o victorie incredibilă.

Practic, le-am bătut pe unguroaice cu propriile arme, extremele, Iuganu reşind 6 goluri, iar  Seraficeanu – 5. Evident, Cristina Neagu a fost principala marcatoare, cu 10 goluri, celelalte reuşite venind de la: Pintea 2, Ostase 2, Perianu 2, Pristăviţa 1.

România merge în grupa principală fără niciun punct, deoarece se contabilizează numai rezultatele cu Spania şi Muntenegru, celelalte echipe care s-au calificat din grupa C. În grupa principală, tricolorele vor întâlni Rusia, Suedia şi Japonia. Rusia este prima adversară, duminică, de la ora 11.