Fără drapel şi imn naţional. Aceasta ar fi decizia Comitetului Olimpic Internaţional (CIO) pentru delegaţia rusă, la Jocurile Olimpice de iarnă de la Pyeongchang (Coreea de Sud) – între 9 şi 25 februarie 2018. În plus, Rusia trebuie să verse 15 milioane de euro, sumă destinată finanţării noului organism de control antidoping independent. Anunţul, o premieră în istoria mişcării olimpice, a fost făcut aseară de preşedintele CIO, Thomas Bach, care a denunţat existenţa unei manipulări a sistemului antidopaj la JO de la Soci din 2012. Din 33 de titluri adjudecate de sportivii ruşi acum 4 ani, 11 au fost retrase. Preşedintele Vladimir Putin consideră decizia CIO drept un complot împotriva Rusiei, „o umilinţă” şi o încercare de compromitere a realegerii sale în martie anul viitor. Doar sportivi ruşi „integri” vor fi autorizaţi să concureze sub emblema olimpică, ceea ce presupune excluderea deja a 25 de sportivi consideraţi că s-au dopat. Printre aceştia, vedeta naţională de fond Aleksander Lepkov, campion la 50 de kilometri în 2015. Ministrul Sportului din acel moment, Vitali Mutko, a fost exclus pe viaţă de la orice participare la JO. El a fost însă promovat de Putin la rangul de vicepremier. În acelaşi timp, el este directorul Comitetului de organizare a CM 2018. Comitetul olimpic rus şi–a văzut suspendat la CIO reprezentatul său, Aleksander Jukov. Pentru sportul rus şi autorităţile acestei ţări, lovitura este dură. Kremlinul ar putea decide boicotarea JO din Coreea de Sud, lăsând la latitudinea sportivilor să decidă participarea lor. Suspendarea Rusiei este o lovitură puternică dată unei forţe tradiţionale în sporturile de iarnă. Surprinzător, preşedintele rus este unul din şefii de stat considerat apropiat de Thomas Bach, care l-a şi felicitat pentru alegerea sa la summitul olimpic din 2013. Informaţiile consţinute de raportul independent, făcut de juristul canadian Richard McLaren, comandat de Agnţia Mondială Antidoping, a fost publicat în decembrie 2016. Raportul McLaren susţine că peste o mie de sportivi din 30 de discipline s-ar fi dopat în Rusia. Mai trebuie spus că majoritatea federaţiilor olimpice întreţin excelente relaţii cu Rusia. Marţi, la Lausanne, o delegaţie rusă a încercat, pentru ultima oară, să convingă Comitetul executiv al CIO.