Aproape 4.000 de doljeni au fost vaccinaţi împotriva gripei

0
333

Campania de vaccinare împotriva gripei a debutat în forţă în Dolj, nu mai puţin de 3.818 de persoane din grupele la risc, fiind imunizate, în doar o săptămână, în cabinetele medicilor de familie, spitale şi centrele de copii. La sfârşitul lunii noiembrie, aproape 16.000 de doze de vaccin antigripal au ajuns la Direcţia de Sănătate Publică (DSP). Cea mai mare parte a acestora au fost deja distribuite medicilor de familie din întreg judeţul, dar şi unităţilor sanitare cu paturi (pentru vaccinarea personalului medical).

Între cei care au prioritate la vaccinarea antigripală se numără persoanele cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, cei cu diabet zaharat, astm bronşic şi cei infectaţi cu virusul HIV. De asemenea, au prioritate gravidele, dar şi vârstnicii peste 65 de ani. O altă categorie de beneficiari cu prioritate este formată din medicii, cadrele sanitare medii şi personalul auxiliar din spitale şi ambulatorii, care vin în contact cu pacienţii. Nu în ultimul rând, au prioritate adulţii şi copiii rezidenţi în instituţiile de ocrotire socială şi persoanele care acordă asistenţă medicală şi îngrijire la domiciliu persoanelor cu risc înalt de îmbolnăvire.

Doljenii care ţin neapărat să se vaccineze împotriva gripei, dar care nu se numără printre beneficiarii campaniei gratuite de vaccinare, găsesc dozele la farmacie. Un vaccin antigripal poate fi achiziţionat contra sumei de 30 de lei.

Peste 500 de cazuri de pneumonie

Conform raportărilor medicilor, centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică, într-o săptămână s-au înregistrat 1.191 de infecţii respiratorii acute, în creştere faţă de săptămâna precedentă. Au fost contabilizate, de asemenea, 568 de cazuri de pneumopatii acute, dar niciun caz suspect de gripă.

O parte din cei care au ajuns la doctor au avut nevoie chiar de internare pentru a evita orice fel de complicaţii. Deoarece morbiditatea înregistrată se află în intervalul aşteptat şi nu există dovada circulaţiei de virusuri gripale în rândul populaţiei, reprezentanţii DSP Dolj au caracterizat săptămâna prin lipsă de activitate gripală.

Medicii atrag, totuşi, atenţia că vaccinarea este contraindicată anumitor categorii de populaţie. Spre exemplu, persoanelor care au febră ridicată sau sunt diagnosticate în acel moment cu gripă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru femeile aflate în primul trimestru de sarcină, dar şi pentru proaspetele mămici. Nici copiii până la şase luni nu pot fi vaccinaţi, deoarece nu au sistemul imunitar dezvoltat şi pot face bronşite sau chiar encefalite, care pot duce la deces.

Vaccinarea, cea mai eficientă metodă împotriva gripei

Potrivit autorităţilor sanitare, la nivel naţional toate cele 500.000 de doze de vaccin antigripal destinate campaniei de imunizare gratuită au fost distribuite direcţiilor de sănătate publică, iar în două săptămâni au fost deja vaccinate 96.024 de persoane din grupele de risc. Dozele necesare au fost achiziţionate din străinătate, în condiţiile în care Institutul „Cantacuzino” nu mai fabrică vaccinuri. În cazul în care vor fi cereri pentru vaccinarea unui număr mai mare de persoane, atunci vor fi aduse şi alte doze. La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute, infecţii acute de căi respiratorii superioare şi pneumonii a fost de 70.627, cu 13,1% mai mic comparativ cu cel înregistrat în săptămâna precedentă şi cu 11% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent.

Medicii recomandă populaţiei, pentru evitarea îmbolnăvirilor, să respecte regulile de igienă. Printre acestea se numără spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă. De asemenea, printre sfaturi se numără şi acela de a nu lua antibiotice din proprie iniţiativă, întrucât acestea scad imunitatea organismului, având ca efect prelungirea bolii. Cel mai eficient mod de prevenire a gripei rămâne însă vaccinul.