Gestionarea deșeurilor în localitățile dunărene

0
329

40 de reprezentanți ai primăriilor din localitățile riverane Dunării s-au întâlnit joi la București în cadrul primei ediții a Congresului Dunărenilor, eveniment dedicat localităților dunărene, cu scopul de a discuta și crea un cadru de lucru și de suport în vederea implementării legislației referitoare la gestionarea deșeurilor la nivel local. Evenimentul a fost organizat de Asociația MaiMultVerde, în cadrul programului Cu Apele Curate, în parteneriat cu Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și Comisia pentru Mediu și Echilibru Ecologic din Camera Deputaților.

La întâlnire au participat reprezentanți ai autorităților publice centrale, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Administrația Națională Apele Române, Garda Națională de Mediu, Federația Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară și ONG-uri de mediu.

Conform prevederilor din Ordonanţa nr. 21/2002, salubrizarea cursurilor apelor de pe teritoriul localităților intră în atribuțiile autorității locale, însă fenomenul este greu de controlat, având în vedere viiturile și inundațiile produse anual, care desprind cantități uriașe de deșeuri. Malurile din zonele extravilane sunt „ale nimănui”, nicio instituție publică locală, județeană sau națională neasumându-și curățenia acestora. Lipsa fondurilor special alocate pentru acest fenomen, a utilajelor specifice care ar trebui folosite, dar și un interes scăzut pentru un fenomen mai puțin vizibil condamnă apele naționale la un stadiu deplorabil, care afectează fauna și flora și în final populația. În aceste condiții, este nevoie de o colaborare reală între autoritățile publice pentru stoparea acestui fenomen.

Printre problemele ridicate de cei prezenți la întâlnire se numără deșeurile istorice de pe afluenții Dunării, fluviul fiind cel care colectează tone de deșeuri anual, cifrele nerealiste raportate oficial de UAT-uri – mai ales atunci când vine vorba de deșeurile din ape, precum și necesitatea funcționării Sistemului de Garanție Returnare ca soluție la aceste probleme. „Este dovedit faptul că gestionarea deșeurilor în cadrul Sistemelor de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) reprezintă soluția ideală, deoarece această procedură asigură fluxul normal al deșeurilor de la generator, respectiv de la gospodărie, către instalații de prelucrare, așa cum este cazul stațiilor de sortare ale deșeurilor reciclabile și pregătirea lor pentru reciclare” a declarant Liliana Nichita, Director al Federației Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară.

A fost lansat Ghidul de gestionare a deșeurilor pentru administrațiile publice locale

Congresul Dunărenilor a fost dedicat exclusiv localităților riverane fluviului, care au în continuare dificultăți în organizarea serviciilor de management integrat al deșeurilor, înregistrând procente mici de colectare a deșeurilor de la populație, precum și de reciclare a acestora. Pornind de la acest aspect, Asociația MaiMultVerde a realizat un ghid practic de implementare și gestiune a sistemelor de management al deșeurilor pentru administrații publice locale, cu scopul de a găsi soluții concrete pentru diminuarea deșeurilor care ajung în Dunăre.

Ghidul Deșeurile la sate și orașe – De la problemă la valoare oferă informații și exemple de bune practici în implementarea și îmbunătățirea sistemelor de management al deșeurilor din localitățile mici și mijlocii din România, pentru ca, împreună, să facem tranziția de la modelul economic liniar actual, la modelul circular, cu beneficii atât pentru comunitățile riverane Dunării, cât și pentru mediul înconjurător” spune Doru Mitrana, președintele MaiMultVerde.

 Documentul sintetizează responsabilitățile autorităților locale, pornind de la angajamentele asumate de România la nivel european și continuând cu obligațiile trasate de prevederile naționale sau județene, pentru a construi o imagine de ansamblu pe baza căreia pot fi identificați pașii de urmat pentru o gestiune conformă cu normele europene a deșeurilor.

Ghidul redactat de MaiMultVerde este cu atât mai necesar în această perioadă în care managementul deșeurilor va beneficia de fonduri prin PNRR de 1,239 miliarde de euro. Prin gestionarea componentei C3 – Managementul deșeurilor, Ministerul Mediului preconizează că până în 2023, se vor adopta o strategie și un plan de acțiune privind economia circulară, pentru a asigura tranziția României către o economie circulară până în 2030. Aceste acțiuni vor fi însoțite de investiții în instalații de colectare separată și reciclare a deșeurilor, în reciclarea deșeurilor agricole și în asigurarea respectării dispozițiilor privind managementul deșeurilor. „Avem toate premisele pentru a atinge aceste ținte. Trebuie, doar, să schimbăm mentalitățile în ceea ce privește deșeurile. Trebuie să depozităm cât mai puține deșeuri, din ce în ce mai puține, și să înțelegem ce resurse importante avem pentru economie, din această direcție. Este un efort care pornește de la administrația centrală, trece pe la autoritățile locale și trebuie susținut și de populație. Așadar, această inițiativă a Asociației MaiMultVerde, Deșeurile de la sate și orașe. De la problemă la valoare: Ghid practic de implementare și gestiune a sistemelor de management al deșeurilor pentru administrații publice locale, ne demonstrează că suntem pe drumul cel bun. Vorbim de România implicată.” – Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos.