În vederea implementării „Sistemului de management al deşeurilor” / Consiliul Judeţean Dolj a decis să suporte din bugetul propriu şi partea de finanţare, alta decât cea eligibilă

0
303

Consiliul Judeţean Dolj punctează din nou, iar de data aceasta în materie de management integrat al deşeurilor. Pentru ca proiectul să fie unul de succes, iar primările partenere în acest proiect să nu se încarce cu datorii, administraţia judeţeană a transmis edililor din judeţ că s-a decis să se suporte din bugetul propriu şi partea de finanţare, alta decât cea eligibilă, pentru toate localităţile din Dolj, mai puţin Craiova. În şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Dolj, de săptămâna trecută, s-a aprobat studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru proiectul „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Dolj” ce va fi înaintat spre finanţare în cadrul Programul Operaţional Sectorial Mediu, Axa prioritară 2 – „Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor istorice contaminate”. 

Cu această ocazie a fost mandatat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, să voteze şi să avizeze favorabil în Adunarea generală a Asociaţiei de Dezvoltarea Intercomunitară de Gestionare a Deşeurilor „ECODOLJ” documentele aferente. «Consiliul Judeţean Dolj intenţionează să obţină finanţare în vederea implementării proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Dolj” cu asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu. Pentru realizarea acestui proiect a fost elaborat de către un consorţiu de firme în baza unui contract încheiat cu Ministerul Mediului şi Pădurilor, în anul 2009, un Studiu de Fezabilitate, cu indicatorii tehnico-economici ai investiţiei aferenţi precum şi toată documentaţia necesară pentru obţinerea finanţării», a  precizat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

Peste 54 de milioane de euro, atrase de judeţul Dolj

Valoarea totală a proiectului cu fonduri europene privind managementul integrat al deşeurilor în Dolj este  de 238.157.035 lei, adică, aproape 54 de milioane de euro, prin acest proiect urmând să fie finanţate investiţiile necesare în domeniul deşeurilor menajere pentru toate cele 111 localităţi ale judeţului. Durata de realizare fiind de 26 de luni. Printre investiţii se numără colectarea şi transportul deşeurilor reziduale, colectarea separată şi transportul deşeurilor reciclabile şi a celor biodegradabile, crearea de staţii de sortare şi de compostare sau închiderea depozitelor neconforme.

Dar şi o cheltuială pe măsură…

         În privinţa acestui proiect european, autorităţile judeţene au decis să suporte din bugetul propriu şi partea de finanţare, alta decât cea eligibilă, pentru toate localităţile din Dolj, mai puţin Craiova. Dar şi pentru Craiova, Consiliul Judeţean Dolj va suporta o cheltuială de la buget, 733.194 de euro, reprezentând toate costurile neeligibile şi conexe aferente proiectului. Suma de 2.155.582 lei echivalentul a 492.468 de euro reprezentând contribuţia beneficiarului de 1% din valoarea eligibilă a proiectului conform POS Mediu. Pe de altă parte, suma de 15.901.000, echivalent a 3.632.829 euro reprezintă valoarea proiectului alta decât cea eligibilă conform POS Mediu, compusă din categorii de cheltuieli eligibile. „Consiliul Judeţean se obligă să plătească echivalentul în lei al sumelor în euro prezentate mai sus recalculate la cursul de schimb ce va fi stipulat în Contractul de Finanţare. Sunt în jur 54 de milioane de euro care intră în judeţul Dolj, dar există şi o cheltuială pe măsură. S-a pus problema însă cine plăteşte aceste cheltuieli de derulare a proiectului”, a precizat şeful administraţiei judeţene.

„Localităţile nu puteau plăti şi se blocau cu banii”

Ion Prioteasa

Ion Prioteasa le-a explicat consilierilor judeţeni, că în mod normal, aceste finanţări ar trebui le achite localităţile beneficiare, dar se ştie că bugetul unora e prea mic pentru a acoperi aceşti bani şi atunci s-a propus ca sumele să fie depuse de Consiliul Judeţean Dolj, propunere îmbrăţişată de toţi consilierii, deoarece, beneficiarii acestor proiecte sunt oamenii, din cele 111 localităţi, conduse de primari care sunt membrii ai diferitelor partide, deci, nu se ţine cont de culoarea politică, la Consiliul Judeţean Dolj, făcându-se doar administraţie, nu politică. „Normal este ca această finanţare să fie făcută de beneficiari, adică de cele 111 localităţi din judeţ. Craiova poate să susţină aceste cheltuieli, dar restul localităţilor?! Sunt comune sărace, unele au bugetul cât ar trebui să contribuie la acest proiect. De exemplu,  Gogoşu poate să dea 10.000 de euro să spunem?! Nu, pentru că, dacă i-ar avea, ar face altceva cu ei, ar asfalta un drum… Calafatul poate să susţină investiţia, vreo 200.000 de euro? Nu cred. Localităţile nu puteau plăti şi se blocau cu banii. Şi atunci am decis să susţină Consiliul Judeţean Dolj toate aceste cheltuieli pe care ar fi trebuit să le suporte localităţile. Sunt peste trei milioane de euro, dar nu e o împovărare pentru judeţul Dolj. Şi pentru a arăta că suntem alături şi de Craiova, vom suporta şi cheltuielile lor neeligibile, peste 700.000 de euro.


Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj: „Sunt bani mulţi, să vedem cum facem rost de ei, poate la nevoie apelăm şi la un credit. Să ştiţi că gradul de îndatorare al CJ este de doar 7%, iar legea spune că se poate merge până la 30%. Din punctul acesta de vedere stăm foarte bine”.