Eugen Teodorovici: „Obiectivul guvernului este o absorbţie a fondurilor europene în proporţie de 80% în 2015”

0
530

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a vizitat, ieri, judeţul Dolj. Acesta a avut o întâlnire cu o mare parte din primarii din judeţ, desfăşurată în oraşul Filiaşi, în cadrul căreia au fost stabilite câteva din soluţiile ce vor fi adoptate de guvern pentru rezolvarea problemelor autorităţilor locale, printre care simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene. 

Ministrul Eugen Teodorovici a discutat cu primarii din Dolj despre exerciţiul financiar 2014-2020 în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene. Teodorovici a mai spus că s-au făcut şi greşeli “pentru care plătim şi acum”. De asemenea, acesta a anunţat că până la sfârşitul anului “vor intra în ţară peste 3 miliarde de euro”.

Eugen Teodorovici

„A fost o mare plăcere să fiu azi alături de colegii mei la aceste discuţii. Am văzut foarte clar că primarii ştiu foarte bine ce au de făcut pe aceste proiecte. Sunt interesaţi ce au de făcut mai departe, au fost discuţii ce au vizat programele operaţionale pe exerciţiul financiar actual, dar şi pe exerciţiul financiar 2014-2020. România poate să devină un model în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene. Ţara noastră ocupă o poziţie bună în ceea ce priveşte creşterea absorbţiei fondurilor europene, deşi a început târziu aceste proiecte şi a făcut greşeli pentru care plătim şi acum. Guvernul actual a abordat în mod pragmatic situaţia, România are acces la finanţare deplin. Până la finalul acestui an vor intra în ţară 3 miliarde de euro. Este o sumă, bună dar nu una care ne mulţumeşte. Este important să nu mai facem greşeli ca cele din 2009. În anii trecuţi nu exista asumarea responsabilităţii. Trebuie să simplificăm sistemul, să punem la dispoziţia autorităţilor modalităţi mai simple, vreau să creăm un sistem simplu şi transparent fără a fi posibil subiectivismul, un punctaj foarte clar. Încă nu a fost stabilit regulamentul-cadru al Uniunii Europene în acest domeniu. Actualul guvern are ca deviză pragmatismul, obiectivul nostru este ca în anul 2015 să ajungem la o absorbţie de 80%”, a declarat ministrul Eugen Teodorovici.

“Guvernul a plătit corecţiile financiare pentru municipiul Craiova”

Lia Olguţa Vasilescu

La întâlnirea cu ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, desfăşurată, ieri, la Filiaşi, a luat parte şi primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu. Edilul din Bănie a prezentat veştile bune aduse de ministrul Eugen Teodorovici, care se aplică şi administraţiei publice locale a municipiului Craiova. „De numele domnului ministru se leagă şi proiectele pe ISPA din Dolj. Azi, în afară de vestea că va trebui să suportăm prostia altora şi să plătim un miliard de euro din bugetul propriu, au fost şi veşti bune. Una dintre acestea este că guvernul a plătit corecţiile financiare pentru municipiul Craiova, motiv pentru care aş vrea să adresez mulţumiri. O altă veste bună este că se simplifică procedurile, eu ştiu ce înseamnă un dosar pentru fonduri europene, semnături şi declaraţii. Ultima veste bună vine din faptul că proiectele pe care noi vrem să se realizeze, cele 37, vor putea fi implementate mult mai repede. Eu sper ca după noiembrie să mai beneficiem de prezenţa şi experienţa dumneavoastră”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu. De asemenea, acesta a făcut şi o trecere în revistă a proiectelor de infrastructură dezvoltate în judeţul Dolj.

“În Filiaşi sunt două proiecte pentru fonduri europe”

La rândul său, primarul oraşului Filiaşi, Nicolae Stăncioi, s-a declarat mulţumit de vizita ministrului Fondurilor Europene şi de sprijinul pe care guvernul îl acordă autorităţilor locale în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene. “Am avut o întâlnire fructuoasă, am lămurit ce vom face cu proiectele depuse. Acestea vor fi depuse din nou şi vor primi finanţare. Am înţeles că dorinţa noastră de reducere a birocraţiei se regăseşte în viziunea domnului ministru. În Filiaşi sunt două proiecte pentru fonduri europene, numai evaluarea ne-a ţinut în loc doi ani de zile. Este un lucru bun să primim îndrumarea miniştrilor şi de acum înainte nu vom mai auzi că autorităţile locale nu sunt în stare să atragă fonduri”, a afirmat Nicolae Stăncioi, primarul oraşului Filiaşi.

Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene: „În urma discuţiilor purtate cu primarii doljeni au reieşit numeroase probleme legate de blocaje, birocraţie excesivă şi datoria noastră ca stat este să venim în sprijinul lor. Este o problemă în administraţie, aceea a fricii de a lua decizii. Trebuie simplificat sistemul pentru a reduce timpul, dar şi costurile, astfel încât banii să ajungă cât mai repede către beneficiari. Este important ca pentru noul exerciţiu financiar să le explicăm beneficiarilor de unde se pot finanţa. Un alt lucru se referă la achiziţiile publice în mediul privat. Sunt schimbări care ne stau la îndemână. Vreau să creăm un sistem simplu şi transparent fără a fi posibil subiectivismul, un punctaj foarte clar”.